Sari la conținut

Regulile privind accesul credincioşilor în biserici, în perioada stării de alertă

regulile-privind-accesul-credinciosilor-in-biserici-in-perioada-starii-de-alerta

  Regulile transmise de BOR privind accesul credincioşilor în biserici, în perioada stării de alertă:

Patriarhia a anunţat care vor fi regulile privind accesul credincioşilor în biserici, cimitire şi participarea la slujbe, după ce a intrat în vigoare starea de alertă.


    Persoanelor în vârstă li se recomandă să nu participe la slubjele publice, iar spovedania se va face păstrând distanţa de doi metri.


    La slujba de cununie şi la cea de botez pot participa maximum 16 persoane (după ce se stabiliseră maxim 8 în starea de urgenţă). La fel se va întâmpla şi în cazul înmormântărilor.

(nr.   Guvernul a modificat din nou, luni numărul maxim de persoane care pot participa la evenimente private, cum sunt înmormântările, botezurile sau nunţile.  Guvernul Orban a adoptat luni, 18 mai 2020 Hotărârea de Guvern prin care se instituie starea de alertă în România. Conform acesteia, numărum maxim de participanți la evenimentele private a revenit la 8.  „Se interzice participarea la evenimente private în spaţii închise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 8 persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare socială”, se arată în Anexa nr. 3 a Hotărârii.)


      Oficialii BOR recomandă evitarea atingerii sau sărutarea icoanelor, iar respectul pentru ierarh şi preot se va arăta printr-un gest de înclinare a capului.



    Alte regulile transmise de Biserica Ortodoxă Română:

- Persoanele care au acces în biserică, pentru rugăciune individuală şi spovedanie, vor respecta distanţa de 2 m, aşteptând pe un singur rând. Distanţa de 2 m între două persoane urmează a fi respectată de la intrarea în biserică până la părăsirea ei.


- La Sfânta Liturghie şi la celelalte slujbe liturgice din timpul săptămânii, din duminici şi sărbători, săvârşite în aer liber, lângă lăcaşul de cult, pot participa şi credincioşii mireni. Distanţa între credincioşi va fi de 2 m în orice direcţie.


- Folosirea măştilor de protecţie este obligatorie pentru toţi participanţii la slujbe, cu excepţia slujitorilor bisericeşti care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană.


- Lăcaşurile de cult vor fi deschise zilnic credincioşilor pe întreaga perioadă a săptămânii, astfel încât preoţii slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioşilor privind Spovedania, Împărtăşania individuală şi citirea unor rugăciuni pentru diferite trebuinţe. Astfel, se va evita aglomeraţia credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică.

- Spovedania credincioşilor şi citirea unor rugăciuni pentru aceştia în biserică se vor programa din timp, spre a evita aglomerările de persoane.


- Pentru accesul la lumânărar, se va evita aglomerarea de persoane, prin păstrarea distanţei.


- În cimitire, credincioşii trebuie să respecte regulile de distanţă de 2 m între persoane, cu excepţia membrilor unei familii sau cei care trăiesc împreună în aceeaşi locuinţă.



    Despre împărtăşanie

„Pentru Biserica Ortodoxă Universală, nu există obiecte sacre (sfinţite) de unică folosinţă, ci de folosinţă perpetuă (Potir, disc, steluţă şi linguriţă), obiecte care se curăţă înainte de folosire şi după folosirea acestora. În practica Bisericii Ortodoxe Universale, folosirea linguriţei comune, la împărtăşirea euharistică, nu a fost în trecut şi nici în ultimele două luni de pandemie sursă de contaminare pentru vreun credincios ortodox.


     Prin urmare, Biserica Ortodoxă Română, potrivit tradiţiei sale liturgice multiseculare, nu poate accepta, nici în vreme de pandemie, utilizarea potirului şi linguriţei de unică folosinţă pentru împărtăşirea comună a credincioşilor în timpul Sfintei Liturghii. În acest sens, cu aprobarea majorităţii membrilor Sfântului Sinod, consultaţi în scris în data de 11 mai 2020, modalitatea de împărtăşire comună a credincioşilor în timpul Sfintei Liturghii, în vreme de pandemie, va fi hotărâtă după data de 1 iunie 2020, în consens cu celelalte Biserici Ortodoxe”, a transmis Patriarhia.

Update:


     Maximum 8 persoane la evenimente private (cum sunt înmormântările, botezurile sau nunţile)

Guvernul a modificat din nou numărul maxim de persoane care pot participa la evenimente private, cum sunt înmormântările, botezurile sau nunţile.


  Dacă iniţial guvernanţii spuneau că în perioada de stare de alertă vor putea participa câte 16 persoane la aceste ceremonii, Hotărârea de Guvern pentru instituirea stării de alertă prevede că numărul maxim de participanţi este 8.

„Se interzice participarea la evenimente private în spaţii închise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 8 persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare socială”, se arată în Anexa nr. 3 a Hotărârii.

Guvernul Orban a adoptat luni Hotărârea de Guvern prin care se instituie starea de alertă în România, în baza Legii 55/2020, adoptată săptămâna trecută de către Parlamentul României. În baza acestei decizii, au fost înăsprite regulile şi s-au adus o serie de modificări în perioada stării de alertă.

Printre reguli se numără obligativitatea purtării măştii în toate spaţiile publice închise, în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.

Românii au voie să iasă în localităţile sau în zonele metropolitane în care locuiesc, fără declaraţie, dar nu au voie să formeze grupuri mai mari de trei persoane, dacă nu locuiesc împreună.

Comentarii

Ultimă oră