Sari la conținut

Toţi deţinătorii de câini şi pisici din Braşov trebuie să-şi microcipeze animalele. În plus, patrupedele care nu sunt de rasă vor fi sterilizate, iar operaţia trebuie să fie înscrisă în carnetul de sănătate al animalului.

Regulamentul de creştere şi deţinere a animalelor domestice a fost modificat de Consiliul Local Braşov, care a aprobat la ultima şedinţă proiectul de hotărâre propus de conducerea Serviciului Public de Gestionare a Animalelor (SPGA).
Declarare obligatorie.  "Activitatea desfăşurată în teren de echipajele SPGA a ajuns la concluzia că, pentru o mai bună gestionare a animalelor la nivelul Municipiului Braşov, este necesară sterilizarea câinilor şi pisicilor care nu sunt de rasă, precum şi ţinerea unei evidenţe a animalelor prin crearea unei baze de date care să cuprindă datele proprietarilor şi ale animalelor. Această bază de date va fi realizată de către Serviciul Public de Gestionare a Animalelor, pe măsură ce deţinătorii de câini şi pisici vor proceda la declararea acestora la SPGA, după identificarea individuală a animalelor prin microcipare, în termen de 48 de ore de la achiziţionarea acestora", a motivat Flavius Bărbulescu, şeful SPGA. Potrivit deciziei CL Braşov, nerespectarea acestor prevederi atrage şi sancţiuni.
Maxim 1000 de lei, amenda.  Dacă persoanele fizice vor fi nevoite să achite o amendă între 300 şi 500 lei, pentru persoanele juridice aceasta e stabilită între 600 şi 1.000 lei. Regulamentul nu se aplică în cazul animalelor care erau achiziţionate până la momentul intrării în vigoare a hotărârii Consiliului Local.

Comentarii

Ultimă oră