Sari la conținut

Reduceri mincinoase, amenzi usturătoare de la OPC

reduceri-mincinoase-amenzi-usturatoare-de-la-opc

Amenzi de 20.000 de lei au fost aplicate în doar cinci zile de inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Braşov şi au vizat practicile comerciale incorecte. Paisprezece agenţi economici din oraş au fost găsiţi cu nereguli în ceea ce priveşte reducerile de sezon. Vorbim, printre altele, de neconcordanţe între preţurile afişate pe vitrine şi cele găsite pe etichetele produselor, dar şi de mărirea preţului anterior aplicării reducerilor, pentru a crea impresia unei reduceri substanţiale, manevre ce determină clientul să cumpere, spun inspectorii. Verificările au fost făcute în mai multe unităţi comerciale din oraş. „Legislaţia spune că reducerea se aplică la cel mai mic preţ, pe care l-a avut produsul în ultimele 30 de zile. Ori, în multe cazuri această reducere s-a aplicat la alt preţ, nu la cel mai mic. Aceasta se numeşte practică comercială incorectă, iar cei care au fost găsit cu nereguli au fost amendaţi. Noi, vom continua verificările, pentru că sezonul reducerilor abia s-a deschis de câteva zile”, a spus comisarul-şef ANPC regiunea centru Braşov, Sorin Susanu.

Comentarii

Ultimă oră