Sari la conținut

Record de vizitatori in mini-vacanta de 1 mai la Libearty

record-de-vizitatori-in-minivacanta-de-1-mai-la-libearty

Asociația „Milioane de Prieteni” a înregistrat, la sfârșitul săptămânii trecute, un număr record de vizitatori la rezervația de urși Libearty din Zărnești. ”Încă din 1 mai, românii au făcut pauză de mititei și bere pentru o întâlnire relaxantă cu urșii din sanctuar. Am înregistrat vizitatori în fiecare zi din cele patru ale minivacanței de 1 mai, apogeul fiind întâlnit sâmbătă, când au fost înregistrați 350 de vizitatori, dintre care 20% au fost copii. În total peste 600 de vizitatori s-au înregistrat  în minivacanța de 1 mai”, a declarat Cristina Lapis, presedinta Asociatiei „Milioane de Prieteni” . Dat fiind că asociația este una non-guvernamentală și non-profit, încasările raportate vor fi folosite în hrana și îngrijirea urșilor, precum și în dezvoltarea sanctuarului.

Programul de vizite se desfășoara zilnic, de marți până duminică. Intrările au loc între orele 9 – 12, din jumatate în jumătate de oră. La fiecare intrare, grupul permis va fi de 24 de persoane, acesta fiind numărul maxim admis pentru o plimbare cu Trenulețul Libertății. Un bilet de intrare costă 40 de lei pentru adulti, respectiv 10 lei pentru copii și studenți.
Vizita va conține prezentarea celui mai mare sanctuar din Europa, într-un scurt documentar despre cum a luat ființă acest proiect, turul rezervației cu Trenulețul Libertății, sub conducerea unui ghid care le va povesti vizitatorilor viața grea pe care cei 78 de urși au cunoscut-o înainte să fie salvați de AMP. Turul sanctuarului dureaza aproximativ 45 de minute și suprinde ritualul de hrănire a urșilor, dar și urcarea pe platforma foto, de unde sanctuarul poate fi admirat de la înălțime.

Comentarii

Ultimă oră