Sari la conținut
realizarile-proiectului-succes-

Proiectul strategic SUCCES – Susținem Creșterea Competitivității Economiei Sociale, implementat de către Asociația pentru Promovarea Responsabilității Sociale a Companiilor (APRSC) în parteneriat cu Fundația Națională a Tinerilor Manageri (FNTM) s-a finalizat pe 26 noiembrie. Cu acest prilej a avut loc o conferință de presă și o prezentare a tuturor celor implicați, pentru a fi evidențiate rezultatele și impactul proiectului.

Obiectivul proiectului SUCCES a fost facilitarea accesului pe piața muncii a grupurilor vulnerabile, prin măsuri de economie socială și promovarea unei societăți incluzive și coezive. Grupul țintă al proiectului este constituit din 60 de persoane, dintre care 53 din grupuri vulnerabile (36 de persoane cu dizabilități, 2 membri ai familiilor monoparentale, 3 membri ai familiilor cu peste 2 copii, 4 femei, 8 romi și respectiv 7 manageri ai întreprinderilor sociale)

Conferința a fost deschisă de către Ionuț Țața, președintele APRSC și fondatorul acestei inițiative cu impact social. Rezultatele implică peste100 de persoane informate cu privire la economia socială, 60 de persoane care au beneficiat de servicii de informare - consiliere - economie socială, 28 de persoane participante la instruire în domeniul economiei sociale, 19 locuri de muncă create în structuri ale economiei sociale și 5 structuri de economie socială înființate și operaționale.

    „Experiența acumulată în implementarea acestui proiect de economie socială a fost foarte importantă pentru echipa noastră pentru că este echivalentă cu cea a managementului unui fond de investiții tip seed. Identifici o idee bună de afaceri, construiești un model de business, găsești niște cofondatori, recrutezi manageri și o echipă, îi treci printr-un proces de accelerare și îi susții pentru a ajunge în piață. În acest proiect am facut toate acestea, respectând principiile economiei sociale. Pe această experiență putem, însă, construi pe viitor proiecte similare care să sprijine startup-uri sociale sau inovatoare” – a menționat Ionuț Țața.

Întreprinderile sociale înființate în Brașov sunt: HOF (workshop/café), Arkhive (serviciu de arhivare a documentelor, atât format fizic, cât și online) și QUIB (atelier design de produs în baza principiilor economiei circulare). Fiecare manager a prezentat rezultatele obținute până acum, numărul de angajați, serviciile oferite și beneficiile colaborării cu fiecare dintre aceștia.

În încheierea conferinței, Dragoș David, președintele Agenției Metropolitane din Brașov, a trecut în revistă politicile publice privind grupurile defavorizate, mai ales cel reprezentat de persoanele cu dizabilități din zona metropolitană Brașov.

Proiectul SUCCES a fost implementat prin POS DRU (Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane) de către APRSC - o organizaţie non-guvernamentală, autorizată ca Unitate Protejată, conform L. 448/2006. Asociația lucrează în proporție de 60% cu persoane cu dizabilităţi și oferă soluţii integrate pentru afaceri, atât în domeniul economiei sociale, cât și în vederea responsabilizării sociale a companiilor.

Comentarii

Ultimă oră