Râşnovul va investi peste 25 de milioane de lei într-un teatru de vară şi o parcare etajată, în zona Cetăţii!


   Râşnovul continuă investiţiile în vederea creşterii atractivităţii turistice a staţiunii. Unul dintre proiectele anunţate cu ani în urmă, pentru care edilii râşnoveni au reuşit să obţină o finanţare europeană după ce au fost suplimentate fondurile alocate prin Programul Operaţional Regional, este cel de reamenajare a zonei Valea Cetăţii.

    Astfel, cu o finanţare europeană, Primăria Râşnov ar urma să construiască în această zonă o parcare etajată, dar şi un teatru de vară.

    Valoarea totală a proiectului este 25.732.643,53 lei (inclusiv TVA) , din care 2%, în cuantum de 448.101,05 lei, reprezintă contribuţia proprie a Primăriei la care se adaugă 3.327.645,19 lei cheltuieli neeligibile aferente implementării activităţilor proiectului.

     În acest proiect a fost inclusă şi reabilitarea primei şcoli româneşti din Râşnov, astfel încât aceasta să fie introdusă în circuitul turistic.

   Parcarea etajată va avea 186 de locuri şi o suprafaţă desfăşurată de 5455,15mp. La Parter vor fi asigurate 91 locuri de parcare, la etaj se vor asigura 95 locuri de parcare, astfel totalul de locuri, iar peste etaj va fi o terasă, unde vor fi grupuri sanitare, dar şi spaţii verzi şi de relaxare.

    „Se aduce natura în mijlocul spaţiului rămas neacoperit cu ajutorul unor jardiniere dispuse astfel încât se pot crea oaze de vegetaţie şi zone deschise de pietonal. Cumulând spaţiul verde de la terasă cu cel de la nivelul solului, obţinem o suprafaţă aproximativă de 1.913 mp”, se specifică detaliile în proiect.

     Teatrul de vară ar urma să fie construit în stilul arenelor romane şi ar urma să fie utilizat pentru organizarea unor evenimente din Agenda Culturală a oraşului.