Sari la conținut

Râşnovul va găzdui, la finalul acestei luni un festival inedit de folk

rasnovul-va-gazdui-la-finalul-acestei-luni-un-festival-inedit-de-folk

Râşnovul va găzdui, la finalul acestei luni un festival inedit de folk, ce va avea loc în interiorul Bisericii Evanghelice din localitate.

Evenimentul se va desfăşura în perioada 28 – 31 iulie sub denimirea „Folk la altar – generaţia generică”. Un festival așa cum de puține ori se poate vedea sau auzi, un festival folk într-o biserică veche, o muzică încărcată de istorie într-un cadru istoric. Într-un decor care păstrează amintiri și amprente ale secolului al XVIII-lea, cu o acustică specifică unei biserici-navă, în care sute de ani s-a cântat la orgă, festivalul ”Folk la altar” îi aduce în fața publicului pe unii dintre cei mai cunoscuți și iubiți muzicieni folk de pionierat din România. NICU ALIFANTIS, MIRCEA FLORIAN, MIRCEA VINTILĂ

Muzica lor nu se rezumă doar la cântece, ci și la un fragment de istorie recentă, surprinzând evoluția evenimentelor și întâmplărilor din acea perioadă și adaptarea la toate acestea a muzicii românești.

Prima ediție va fi un ”episod pilot”, în care, timp de 4 zile – în perioada 28-31 iulie 2021 –, în Biserica Evanghelică din Râșnov, vom face o incursiune în istoria muzicii folk românești prin concerte, prezentări de carte și CD/DVD, interviuri live, emisiuni-portret, momente remember și filmări de arhivă.

Comentarii

Ultimă oră