Sari la conținut

Râşnovul va găzdui, din nou, o etapă de Cupă Mondială de sărituri cu schiurile

rasnovul-va-gazdui-din-nou-o-etapa-de-cupa-mondiala-de-sarituri-cu-schiurile

Iubitorii sporturilor de iarnă au un motiv de bucurie, după ce Federaţia Internaţională de Schi-Biatlon, a acordat Râşnovului dreptul de a organiza şi în sezonul viitor două etape de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile (feminin), scrie bizbrasov.ro. „Dacă în 2007 nimeni nu prea avea încredere în ce spuneam, în acest an am intrat într-o epocă modernă a sporturilor de iarnă în România. Reprezentanţii Federaţiei Internaţionale au lăudat, în conferinţa de la Zurich din această lună, organizarea celor două etape de Cupă Mondială pe care Râşnovul le-a găzduit în martie. La anul, competiţia va avea loc ceva mai devreme, în februarie, iar acesta poate fi un avantaj pentru noi, în ideea în care vom avea parte, poate, de mai multă zăpadă şi nu vom mai fi nevoiţi să depunem eforturi uriaşe, aşa cum s-a întâmplat acum două luni”, a declarat Puiu Gaspar, secretar general al Federaţie Române de Schi şi Biatlon. La şedinţa din luna septembrie a FIS se va propune organizarea unui Grand-Prix de vară, la masculin, precum şi un Campionat Mondial de juniori la proba nordică (Râşnov, Cheile Grădiştei şi Predeal) şi un Campionat Mondial de Biatlon, ambele în sezonul 2016.

PROGRAMNUL COMPLET PE: bizbrasov.ro

Comentarii

Ultimă oră