Mai exact, joi, 15 februarie, primarul Râșnovului, Liviu Butnariu a afirmat că din cote defalcate din impozitul pe venit, orașul a pierdut peste 5.9 milioane de lei.
De asemenea, la capitolul sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, anul acesta Râşnovul a primit zero lei, deși în 2017 a beneficiat de peste 1.4 milioane de lei.
Practic, reprezentantul Primăriei Râşnov a precizat că oraşul are, anul acesta, un buget total de circa 64.5 milioane de lei și o pierdere de aproximativ 7,3 milioane.
Liviu Butnariu a explicat că minusul este acoperit, în mare parte, din creşterea veniturilor proprii ale primăriei de anul trecut.
De asemenea, edilul a precizat că deşi la sfârşitul anului trecut, printr-o hotărâre de Consiliu Local, s-a stabilit că întreg excedentul bugetar va fi folosit în 2018 doar pentru secţiunea de dezvoltare (pentru investiţii), s-au luat din acest excedent 3 milioane de lei, pentru a acoperi cheltuielile de funcţionare.
Potrivit primarului, în 2017, excedentul bugetar al Râşnovului a fost de 5.6 milioane de lei.
Fii primul care posteaza un comentariu la articolul Râşnovul, fără 7,3 milioane de lei în 2018.
Nume
Comentariu