Sari la conținut

RÂȘNOV: plimbări gratuite cu liftul pe plan înclinat și intrare liberă în Cetate

rasnov-plimbari-gratuite-cu-liftul-pe-plan-inclinat-si-intrare-libera-in-cetate

Începând de vineri și până duminică, Râșnovul va fi în sărbătoare. Zilele Râșnovului vor debuta vineri, de la ora 12.00, cu primul asalt al vizitatorilor cetății Râșnov pe ,,drumul de fier” al ascensorului pe plan înclinat, amenajat pe Dealul Cetății, după cum a precizat primarul Râșnovului Adrian Veștea. „Astfel, este introdusă în circuitul turistic național o investiție realizată de oraşul Râşnov cu o cofinanțare a Uniunii Europene, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, cu ajutorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru. În această zi, instalaţia va funcţiona gratuit, astfel ca toţi cei care ajung la Râşnov să aibă posibilitatea să urce cu aceasta”, a explicat primarul. Recepția investiției s-a făcut încă din 7 aprilie 2015, însă pentru exploatarea ascensorului s-a așteptat deschiderea sezonului turistic estival, scrie bizbrasov.ro. „Respectând deja o tradiție, Primăria Râşnov a decis să acorde intrare liberă vizitatorilor cetății, vineri 3 iulie”, a mai anunțat primarul Adrian Veștea.

Comentarii

Ultimă oră