Sari la conținut
raliul-brasovului-are-loc-saptamana-viitoare

Raliul Braşovului, ajuns la a 43-a ediţie şi care, în acest an poartă numele de Tess Rally Romtelecom, se va desfăşura în perioada 20-22 martie. Evenimentul auto deschide un nou sezon competiţional în Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop.

În itinerarul Tess Rally Romtelecom se regăsesc probele speciale celebre, Poiana, Pârâul Rece şi Babarunca, proba regină de 27 de km care trece în judeţul Prahova, dar şi revenirea superspecialei din centrul Braşovului, un succes la fiecare includere a sa în programul competiţional, potrivit organizatorilor. Peste 50 de piloţi au confirmat până acum prezenţa la start, printre care amintim pe Francois Delecour, Dan Gîrtofan, Bogdan Marişca, Sergiu Itu, Gergo Szabo, Adriana Raspopa, Vlad Cosma, Florin Tincescu, Silviu Dumitrescu şi bulgarul Boris Grigorov. Marele absent de pe lista de start este Vali Porcişteanu, se mai arată în comunicatul de presă.

Startul festiv şi prezentarea concurenţilor va avea loc joi 20 martie, începând cu ora 19,30, în Piaţa Sfatului. Vineri, între orele 08,00-13,00 va avea loc shakedown-ul Hărman - Bod, iar de la ora 15,33 probele speciale Pârâul Rece, Râşnov, Valea Ohabei, Poiana Mărului, ziua încheindu-se cu Romtelecom Braşov Rally Show de la ora 20,40.

Sâmbătă 22 martie, ultima zi a competiţiei, vor avea loc începând cu ora 09,16 probele speciale Poiana 1, Râşnov-Pârâul Rece 1, Babarunca, Cheia, Poiana 2, Râşnov-Pârâul Rece 2 şi festivitatea de premiere, prevăzută pentru ora 20,00.

Tess Rally Romtelecom ediţia a 43-a are 11 probe speciale în lungime de 137,22 km, iar lungimea totală a probelor competiţiei este de 479 de km.

Comentarii

Ultimă oră