Sari la conținut
puncte-pentru-coeficientul-de-tara

Echipa Astra Giurgiu a învins pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Dinamo Zagreb, în etapa a V-a a grupei D a Ligii Europa, rezultat în urma căruia croaţii au ratat şi ei calificarea în 16-imile de finală ale competiţiei. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Bukari, în minutul 50. Atacantul Astrei a reluat balonul cu capul din cădere de la 5 metri, după o centrare din partea dreaptă a lui Seto. În celălalt meci al grupei, Red Bull Salzburg a învins în deplasare formația Celtic Glasgow cu scorul de 3-1. În urma acestor rezultate s-au rezolvat toate necunoscutele grupei, cu o etapă înainte de încheierea ei. Salzburg este calificată de pe primul loc cu 13 puncte acumulate, Celtic este și ea sigură de prezența în primăvara europeană după ce a strâns 8 puncte în grupă. Astra este pe locul trei cu patru puncte, iar Dinamo Zagreb este ultima cu trei puncte, ambele formații fiind eliminate din competiție. În ultima etapă sunt programate jocurile: FC Salzburg - Astra Giurgiu şi Dinamo Zagreb - Celtic Glasgow.

Comentarii

Ultimă oră