Cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani,  cosmonautul Dumitru Prunariu spune că aproape nu a simţit trecerea anilor."Pentru că au venit o serie întreagă de vârste care se numesc importante, aş spune chiar în ultimele două decenii, şi cu atâtea probleme, treburi, activităţi interne şi internaţionale, aproape că n-am simţit trecerea anilor. Pur şi simplu constat că vârstele vin şi trec", a afirmat, Prunariu, pentru AGERPRES. În plus soţul, părintele şi bunicul Dumitru Prunariu este unul fericit. "Nepoţica cea mare a trecut deja spre nouă ani, este în clasa a treia, fratele ei are cinci ani împliniţi, va merge şi el la şcoală în anul pregătitor, iar nepoţica cea mică a împlinit trei ani", a spus Prunariu, adăugând că are, "normal, nişte nepoţi superbi", cu care se înţelege foarte bine.

La aniversarea din acest an, Dumitru Prunariu o are alături pe soţia sa, Rodica Prunariu, cu care a fost coleg de facultate, actualmente diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, din 2007 ambasadorul României în Armenia. "Ea şi-a prelungit puţin concediul pentru a fi alături de mine la această frumoasă aniversare", a mai spus Prunariu.

Pe plan profesional,  Prunariu spune că îşi onorează obligaţiile pe plan internaţional, care sunt legate şi de poziţia sa internă, ca preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Spaţiale Române, dar şi ca reprezentant al României în Comitetul de relaţii internaţionale al Agenţiei Spaţiale Europene, organism în care ţara noastră este, de la începutul acestui an, membru cu drepturi depline.

În acelaşi timp, cosmonautul român îşi desfăşoară activitatea într-un grup de experţi guvernamentali, organizat pentru a elabora un studiu împreună cu 14 specialişti din alte state privind măsurile de transparenţă şi creştere a încrederii între ţări în domeniul activităţii spaţiale.

Dumitru Prunariu este implicat direct şi în activitatea Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic, unica asociaţie profesională, neguvernamentală, educaţională a tuturor astronauţilor şi cosmonauţilor din lume, al cărei preşedinte, pentru trei ani, a fost ales anul trecut.