Sari la conținut

O prostituată din Braşov a fost bătută cu parul de un client pentru că "a îndrăznit" să ceară plata în avans. Incidentul s-a petrecut ieri, în apropierea complexului comercial "Unirea",  în zona Gării Braşov şi a fost observat de un echipaj al Poliţiei Locale, aflat în patrulare pe B-dul Gării, care a sărit s-o salveze pe femeie din mâinile agresorului.  Victima a fost transportată la spital cu multiple leziuni, iar agresorul, un individ de origine din Urziceni, a fost condus la secţia de poliţie. Bărbatul e cercetat  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe. "Din primele cercetări efectuate de poliţiştii locali a rezultat faptul că agresorul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi trăind într-o perioada de recesiune economică, nu a ţinut cont de economia de piaţă,  şi a refuzat să achite, în avans, preţul cerut de victimă pentru prestarea unor servicii intime", se precizează într-un comunicat de presă al poliţiştilor locali.

Comentarii

Ultimă oră