Sari la conținut

Nu ne putem alege numele. Le moştenim şi le purtăm, de cele mai multe ori, cu mândrie. O parte dintre noi au, însă, nume mai ciudate.

La auzul unora ne pufneşte râsul. Alte nume ne fac să ne întrebăm ce origine au. Cei mai mulţi sunt mulţumiţi de numele lor rare, fără să fie afectaţi în vreun fel. Românul, însă, ştie să facă haz de orice, chiar şi atunci când e vorba de propiul său nume. Iar cu cât este mai ciudat numele de familie, cu atât mai savuros este umorul din partea lui, dar mai cu seamă din partea colegilor sau al cunoscuţilor.  Avem, de exemplu, o mulţime de braşoveni cu nume... „periculoase”: Bâtă, Bâte, Ciocănel, Măciucă, Paloş, Pistol, Pulbere, Toporaş. Când este întrebat de numele pe care-l poartă, Puşca Minel zâmbeşte: „eu am făcut de multe ori băşcălie, dacă nu înţelegea cineva cum mă cheamă, ziceam flintă!”
Animale şi mâncare. Iată şi alte câteva nume din categoria „necuvântătoare”: Armăsar, Boubătrân, Bouleţ, Broască, Căţea, Cerbu, Cioară, Cocoş, Fluture, Oiţă, Păsărică, Păun, Peşte, Pupăză, Purcel, Purice, Şoimu. „Ştiţi cum se spune, omul sfinţeşte locul, nu numele”, spune amuzată Teodora Găină. Pare-se ar fi vrut să-i întărească vorbele şi braşoveanul Pisică Teodor: „ ... ca să mi-l schimb trebuia să fiu borfaş! Din moşi strămoşi mă numesc aşa. Am fost sub drapelul patriei 30 de ani şi nu am avut probleme cu numele”.
Nume care stârnesc pofta de mâncare. Să deschidem puţin „meniul”: Brânză, Carnelos, Ceapă, Cepoi, Ciorbaru, Făină, Gogoaşă, Mămăligă, Papară, Para, Pătrunjel, Pepene, Piperea, Pitaru, Porumb,  Slănină, Smântână. Fostul consilier local, doctorul Gogonea Dan, ne atrage atenţia că, în cazul lui, accentul corect este pe a doua silabă. La rândul lui, Prună Paul mărturiseşte zâmbind: „numele meu este orginar din Şercaia, unde jumătate de sat purta acest nume. De aceea, pentru mine a fost ceva foarte normal, o chestie de cinste. Numele mi-a dat demnitate. La 10 ani am venit în Braşov, iar dacă îmi mai zicea câte unul «corcoduşă», chiar dacă eram mic, nu mi se părea o insultă... La un nume special, un om special!”
Diverse. O altă adunare de nume s-ar putea numi „obiecte”: Ban, Borcan, Burlan, Cască, Cazan, Curea, Ciobu, Găleată, Oala, Pălărie, Pungă. O soţie ce a primit un astfel de nume - a vrut să rămână anonimă-  spune zâmbind: „numai când m-am măritat mi s-a părut amuzant. Nu am avut probleme pe seama numelui”.  
Există şi o altă serie de nume, pe care nu îndrăznim să le clasificăm: Banc, Belea, Beleaua, Belibou, Blegu, Bolborici, Bot, Bucă, Buda, Cioc, Crăcănel, Curcudel, Curuţu, Duminică, Floca, Frigător, Lingea, Moţ, Mucica, Muia, Nebunu, Negrilă, Pipiţa, Prostean, Puligan, Puţanu, Sprînceană, Sulică, Vasilcoi. Am îndrăzni totuşi să atribuim tuturor vorbele unei doamne ce poartă numele Labă: „au fost şi situaţii jenante, dar pe mine mă lasă rece. Consider că sunt nume şi mai caraghioase decât acesta ”, a spus doamna Labă.
Din nume-n nume... Am ajuns şi la final, cu zâmbetul pe buze. Am fi scris mai mult dar Elenei Pungă „i se ardea mâncarea pe foc”, iar când am întrebat de „doamna Cristina Găleată” am fost luaţi la rost că suntem nepoliticoşi. În plus, alţii ne-au zis simplu că „nu şi nu”, nu au nimic de comentat. Fără un comentariu şi din partea noastră, lista numelor ciudate e completată de : Făt, Copilu, Fecioru, Fugaru, Vraja, Bărbat, Grozavu, Văduva, Cenuşă, Furtună, Soare.  (Anca Pepelea)


Clasamente onomastice

CULINARE: I. Orez, E. Mămăligă, I. Ciorbă, C. Smântână, C. Laptea, C. Prunã, A. Papară,
ZOO: L. Văcăreanu, E. Tăurescu, C. Porumbiţa, T. Bouleţ, V. Boubreaz, M. Bounegru, N. Bouroş, R. Purcel, I. Pisică, C. Pisoiu, E. Tăurescu, L. Văcăreanu, E. Găină  Cocoş,  C. Căţea, D. Şarpe, D. Vită, D. Mistreţu, G. Privighetoriţă, E. Peşte, A. Broască, I. Armăsar, L. Bovino, L. Porca, I. Porcea,
CIUDATE: V. Prostea, P. Prostire, I. Prosteanu, M. Puţanu, J. Curuţ, A. Bucă, M. Puligan, C. Mucileanu, P. Pârţac, C. Limbă, E. Curte, C. Bucică, E. Paragină, N. Bălălău, N. Sfârc, V. Crăcănel, I. Mucica, G. Spermezan, E. Pisău, M. Curavale, C. Curea, L. Bolborici, C. Flocea, I. Lingea, I. Bora, R. Puţucã, V. Bubă, F. Floca, C. Flocea, M. Păsărică, V. Curcudel, F. Poalelungi, C. Bolovan, N. Scutrurici, I. Jumătate, I. Muică, E. Curte
CELEBRITATI: Alexandru Celmare, Vlad Ţepeş, Eugen Barbu, Liviu Rebreanu, Marin Preda, Ilie Ceauşescu, Nicolau Rudolf Valentino
DEFECTE: C. Pricină, D. Beţivu, L. Beţivoiu, A. Blegu, D. Nebunu, D. Tontu, M. Sugaciu, D. Tâmpu, A. Urâtu, A. Vrajă, V. Aburel
CALITATI: I. Bărbat, W. Priceputu, M. Fecioru, M. Iubitu

Comentarii

Ultimă oră