Sari la conținut

PROPUNERE: Minimum 50% din noile mijloace de transport în comun, acţionate electric

propunere-minimum-50-din-noile-mijloace-de-transport-in-comun-actionate-electric

Autorităţile publice locale, regiile autonome şi societăţile comerciale din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale vor trebui să achiziţioneze mijloace de transport în comun acţionate electric în proporţie de minimum 50% din necesarul de achiziţii, potrivit unei iniţiative legislative.

Potrivit money.ro autorităţile publice locale, regiile autonome şi societăţile comerciale aflate în subordinea unităţilor administrativ-teritoriale vor achiziţiona mijloace de transport în comun acţionate electric într-o proporţie de minim 50% din necesarul de achiziţii viitoare”, prevederile aplicându-se şi în cazul microbuzelor şi autobuzelor şcolare, potrivit Legii privind promovarea transportului ecologic, depusă la Senat de şase parlamentari social-democraţi şi doi liberali.

Proiectul de lege extinde obligativitatea achiziţionării mijloacelor de transport ecologice şi asupra societăţilor comerciale cu capital privat care derulează transport în comun pe traseele din municipii şi zonele metropolitane. Astfel, potrivit actului normativ ”societăţile comerciale cu capital privat care derulează transport în comun pe traseele din municipii şi zonele metropolitane vor asigura începând cu anul 2020 un parc auto acţionat electric în proporţie de minim 50%”.

Comentarii

Ultimă oră