Sari la conținut

Proiectul „Școli curate” a ajuns la Brașov

proiectul-scoli-curate-a-ajuns-la-brasov

Cu această ocazie a fost lansată aplicația „Check my school”, prin care școlile și liceele pot fi monitorizate în timp real

La Colegiul Național „Andrei Șaguna”, a avut loc astăzi, 17 decembrie 2018, cu începere de la ora 13.00, evenimentul „Scoli curate”, care își propune să vină în sprijinul dorințelor brașovenilor (și nu numai) de a reuși să modernizeze educația printr-o finanțare a școlilor și liceelor.

„Școli curate este inițiativa prin care lansăm în România un nou mod de a combate corupția în ceea ce privește alocarea, accesarea și cheltuirea resurselor publice în învățământul preuniversitar. Concret, prin acest proiect vrem să punem umărul la modernizarea educației printr-o finanțare transparentă și adecvată a școlilor și liceelor din întreaga țară”, au susținut coordonatorii proiectului.


    Așadar, astăzi, începând cu orele 13.00, în Sala festivă a Colegiului Național „Andrei Șaguna”, s-a desfășurat manifestarea „Școli curate – pentru unități de învățământ bine guvernate, transparente și finanțate corespunzător”, eveniment organizat de Societatea Academică din România și Centrul pentru Resurse Civice, având sprijinul Consiliului Județean al Elevilor Brașov.

În cadrul evenimentului au fost lansate, la nivel local, două instrumente principale ale acestui proiect, mai exact ghidul monitorilor pentru buna guvernare a școlilor și liceelor și aplicația „Check my school”.

Cea din urmă le permite elevilor, dar și părinților, să monitorizeze unitățile de învământ, aceștia având chiar posibilitatea de a participa proactiv la îmbunătățirea actului de educație.

În cea de-a doua parte a evenimentului, au fost dezbătute punctele de vedere ale participanților în vederea creșterii cuantumului sumelor pe care statul și autoritățile locale le investes în educație. Creșterea gradului de bună guvernare și transparență a școlilor și liceelor din Brașov a fost un alt subiect dezbătut.

La acest proiect au fost invitați să participe elevii, părinții, profesorii și directorii de unități de învățământ, dar și câțiva experți în educație, precum și reprezentanți ai autorităților locale și deconcentrate în teritoriu.

Mai multe detalii se pot găsi pe site-ul proiectului, www.scolicurate.ro.

Comentarii

Ultimă oră