Sari la conținut

Proiectele culturale, în cursa pentru bani de la bugetul local

proiectele-culturale-in-cursa-pentru-bani-de-la-bugetul-local

Primăria a lansat un al doilea apel de depunere a cererilor de finanţare pentru proiectele culturale, data limită până la care s-au primit dosarele fiind 31 mai.

Asta după ce la prima sesiune, derulată în luna martie, din cele 2 milioane de lei alocate prin ghidul de finanţare a proiectelor culturale, s-au accesat doar 1,3 milioane de lei.

Suma disponibilă pentru a doua sesiune a fost de 625.000 de lei, iar potrivit informaţiilor furnizate de Primăria Braşov, în urma primei etape de analiză, au fost declarate eligibile 25 de proiecte.

Conform procedurii, proiectele vor fi analizate şi punctate în următoarele 30 de zile, principala condiţie pentru ca acestea să fie admise spre finanţare fiind obţinerea a minim 70 de puncte.

Lista proiectelor declarate eligibile

  • Ars Tenera – „TOAMNA în KAMERA-TA”
  • Asociaţia Institutul pentru Politici Publice – „Călătoresc Urban. Regenerăm identitatea şi economia municipiului Braşov prin creativitate şi cultură”
  • Asociaţia The Draws – „Festivalul Familiei Lollyboom”
  • Asociaţia Umanitară Ricardo Caria – „Trust Your Art – Braşov 2017”
  • Asociaţia Culturală Visio-Musica – „Trust Your Art – Braşov 2017”
  • Fundaţia Gala Societăţii Civile – „Braşov Design Days”
  • Mandragora SRL – „Proiecţie film Sieranevada (Cristi Puiu) şi dezbatere în Piaţa Sfatului”
  • SC M. St. M. Consulting SRL – „Braşov, 10 ori 10”
  • Asociaţia Culturală Româno-Germană Braşov – „Perform(d)ance – Zilele dansului contemporan Braşov”
  • Uniunea Junilor din Șcheii Braşovului şi Braşovul Vechi – „Muzeul din Casa Junilor”
  • Asociaţia Culturală Metropolis – „KinOdiseea – Festivalul Internaţional de Film pentru Copii”
  • Asociaţia Culturală „Fanzin” Braşov – „Doc and Roll”, ediţia a IV-a
  • Asociaţia Culturală „Fanzin” Braşov – „Stand up fest” – ediţia a V-a
  • Asociaţia Culturală „Fanzin” Braşov – „Tribute Festival Braşov”
  • Asociaţia Culturală Euro Est Alternaiv – „Incursiune în Istoria Culinară a României Braşov”
  • Centrul Cultural Reduta – „Festivalul Internaţional de Folclor Garofiţa Pietrei Craiului”
  • Asociaţia pentru Formare şi Dezvoltare Continuă  Cluj – „Festivalul «Copilăria pe muzica lui Enescu»”
  • Asociaţia Carpaterra – „Artă şi poveste murală”
  • Asociaţia „Mă implic” – „Braşoveanca – Jocul junilor şi al braşovenilor”
  • Universitatea Transilvania din Braşov – „Confident musicians – masterclass Eduart Kunz”
  • Erasmus House&Co SRL Ploieşti – „Bean Bag Festival – Poiana Braşov”
  • Asociaţia Creştem România Împreună – „Promovarea meşteşugurilor tradiţionale din municipiul Braşov, prin acţiuni de vlogging (blog filmat – n.r.) și realizarea unui eveniment”
  • Art Creates Joy SRL – „Miss small word”
  • Almunia SRL – „Brehne Festival II the Tree of Life 2017 Braşov”
  • Asociaţia „Mă implic” – „Turnirul Cavalerilor”

Comentarii

Ultimă oră