Legea este pe biroul președintelui Johanis și așteaptă promulgarea!
• Deputatul PNL de Brașov, Daniel Zamfir, pune pe jar bancherii români • Este un proiect de lege revoluționar privind restabilirea normalității și a legalității depline în relația dintre bănci și clienții care pot avea probleme în restituirea creditelor. Autorul proiectului este deputatul PNL de Brașov, Daniel Zamfir
Mărturiile românilor sunt tulburătoare... Fiecare poveste ascunde o dramă care a început cu o speranță și un credit!
„Am un copil de șase ani care trebuie să meargă la școală, am de plătit facturi la lumină, telefon, tv, întreținere, mâncare, medicamente, încălțăminte. Toate dintr-un salariu de 2000 de lei din care 1500 a ajuns rata la bancă pentru apartamentul de două camere în care locuim. Am ajuns în situația de a vinde lucruri din casă, să primesc de la alte mame lucruri de îmbrăcat și încălțat pentru copil. Nu mă mai pot descurca! Renunț la tot numai să am liniște! Aș vrea să pot să renunț la acest apartament și să mă mut cu chirie, să nu mai fiu sclavul băncii!”
„În 2008 am luat un credit de 218.900 lei. Până acum am achitat aproape 190.000 lei şi mai am de achitat 430.000 lei. Rata a ajuns la 3.300 lei pe lună. Banca îmi execută imobilul, dar îmi reține și o treime din salariu. Nu am unde să mă mut şi nici conturi pentru “ziua de mâine”. Unde să mă duc, ce să fac? Unde este dreptatea?”
„Banca m-a executat și pe mine și pe girant. Am fost dați afară din case în condițiile în care girantul este grav bolnav (degenerescență musculară juvenilă), nu lucrează, iar apartamentul era moștenire de la tatăl său. Unde va trăi? Ne-au luat casele și mie continuă să-mi rețină rate pe ștatul de plată. Suntem sărăciți și îngenuncheați”
• O dramă de 200.000 de familii românești
Mesajele de mai sus descriu cu acuratețe dramatismul prin care trec peste 200.000 de familii din România care nu-și mai pot achita ratele la bănci și riscă să-și piardă nu doar casa care va fi executată de bancă, ci și restul bunurilor, după care tot să rămână cu poprire pe venituri și datorii pe viață. Pentru aceste familii și pentru toate cele care s-ar putea afla în situația lor Daniel Zamfir a inițiat în urmă cu șase luni, împreună cu avocatul Gheorghe Piperea și cu sprijinul a 156 de colegi parlamentari din toate formațiunile politice, Proiectul de lege privind darea în plată a bunului ipotecat în vederea stingerii creanțelor către bănci. Acest proiect a primit votul aproape unanim al senatorilor României, așteptând acum votul decisiv al deputaților.
• Echilibrul contractual între debitori - persoane fizice și bănci
E o lege care dorește să stabilească echilibrul contractual între debitori persoane fizice și bănci pentru că riscul trebuie să fie împărțit între cei doi parteneri, atât timp cât la momentul acordării creditului și constituirii ipotecii, banca a apreciat că bunul adus în garanție acoperă valoarea creditului, ea a fost cea care și-a trimis evaluatorul agreat, a decis suma pe care o acordă ca împrumut și avansul și garanția și riscul pe care și-l asumă, clientul neavând aici nicio posibilitate de a interveni.
• Mediul bancar reacționează extrem de agresiv
„Nu e o lege împotriva băncilor, așa cum au lucrat să se înțeleagă unii reprezentanți ai sistemului bancar, e soluția justă și echitabilă și pentru debitor și pentru bancă”, spune Daniel Zamfir. Mai mult, inițiativa este în linia recomandărilor europene în materie de protecție a drepturilor consumatorilor de credite, dar și cu tendințele CEDO și CJUE în sensul protejării dreptului la locuința familială, care prevalează dreptului asupra unei creanțe.
• Mediul bancar a reacționat extrem de agresiv.
Daniel Zamfir amintește, în acest sens , de la reacții precum cea a vicepreședintelui CEC, doamna Mirela Iovu, care “regretă că în România vorbim în 2015 de debitori onești în loc să-i tăiem bucăți ca în Roma Antică sau să-i legăm de catarg în piața publică, precum în Evul Mediu”, până la încercarea președintelui Bancpost , domnul Mihai Bogza, de a-i speria pe investitorii străini. Nu au lipsit amenintarile cu DNA –ul. Nici acuzatiile cum ca ar fi o lege pentru bogati , in defavoarea saracilor, desi creditele mari ale unor personaje celebre au fost cele care au creat mereu probleme bancilor.
• Multe manipulări, multe interese
Interesele fiind uriașe și dezbaterea pe marginea acestei legi este una plină de manipulări. Legat de faptul că această inițiativă legislativă ar pune pe fugă investitorii străini , Zamfir spune: „Eu nu cred că Vodafone, Carrefour, Metro, Petrom, Coca Cola, Renault sau Orange își doresc cetățeni români insolvabili, cărora li se ia și pielea de pe ei! Aceste companii vor, cu siguranță, cetățeni români prosperi într-un mediu de afaceri prosper.
Eu sunt la primul mandat. Nu știu dacă vreau să mai candidez, nu țin nici să fac politică indiferent cum e politica, mi-am dorit și îmi doresc să fac politică fără să îmi pătez obrazul. Se spune că politica înseamnă compromis, însă eu am trei fete, o nevastă și trei părinți în fața cărora nu trebuie să-mi crape obrazul, așa că nu accept orice compromis!”
• Ce aduce „legea Zamfir”?
Este, spune liberalul, legea care va aduce echilibru între bănci și clienții lor.
„E o lege dreaptă pentru ca eu cred că riscul devalorizării trebuie împărțit intre client și bancă”. Principala prevedere este legată de darea în plată a bunului ipotecat în momentul în care nu mai poți achita creditul, astfel încât banca să îți execute doar acest bun, nu și altele, nu și veniturile prezente și viitoare.
Proiectul de lege îl gasiti aici :
http://www.cdep.ro/proiecte/2015/700/40/3/se951.pdf
Dolphins Alliances
18 Feb 2016
Ai nevoie de un împrumut de urgență pentru a șterge datoriile dvs. sau aveți nevoie de un împrumut de capital pentru a îmbunătăți afacerea ta?
ai fost respinse de
băncilor și altor agenții financiare?
Ai nevoie de un împrumut de consolidare sau un credit ipotecar?
căutare nu mai mult ca suntem aici pentru a face toate problemele tale financiare un lucru de domeniul trecutului. Noi împrumut fonduri la persoane fizice
care au nevoie de asistență financiară, care au un credit rău sau care au nevoie de bani pentru a plăti facturile, să investească în interes de afaceri, la o rată de 2%. Vreau să folosesc acest mediu pentru a vă informa că am acorda asistență fiabilă și beneficiar și va fi dispus să vă ofere un împrumut. Deci, ne contactați astăzi prin
e-mail: dolphinsalliances@gmail.com
julia simon
10 Noi 2016
Mulțumiri.
Augusta Ibramhim
27 Noi 2018
Cauți un împrumut? esti la locul potrivit pentru solutiile tale de credit chiar aici! Global Finance Limited oferă împrumuturi companiilor și persoanelor fizice la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 2%. pentru toți angajații sau personalul, vă rugăm să ne contactați pentru asistență financiară urgentă imediat sau pentru a vă strânge, suntem mândri de angajamentul nostru față de clienții noștri; Desigur, împrumuturi personale, împrumuturi auto, împrumut de afaceri / de investiții, împrumut pe termen scurt pentru a începe să te gândești la obținerea unui împrumut? Ești serios nevoie de împrumuturi urgente pentru a începe propria afacere? Ești în datorii? Aceasta este sansa ta de a-ti atinge dorinta, acordam imprumuturi personale, imprumuturi si credite corporative si orice fel de imprumut, ne poti contacta la un imprumut accesibil acum
Contacteaza-ne.
Adresa de e-mail: augustaibramhim11@gmail.com
Îmi pare rău pentru ceea ce ați trecut înainte, infectați că este una dintre problemele în mâinile creditorilor falși, Sunteți un bărbat sau o femeie de afaceri? Sunteți în orice situație financiară sau Aveți nevoie de fonduri pentru a vă începe propria afacere? Aveți nevoie de un împrumut pentru a începe o mică afacere și o afacere medie? Aveți un scor de credit scăzut și sunteți greu să obțineți împrumut de capital de la băncile locale și alte instituții financiare ?. Solicitanții interesați ar trebui să ne contacteze prin e-mail:
Adresa de e-mail: augustaibramhim11@gmail.com
APPLICATION DATA
1) Numele complet:
2) Țara:
3) Adresa:
4) Stat:
5) Sex:
6) Starea civilă:
7) Ocupatia:
8) Număr de telefon:
9) Poziția curentă la locul de muncă:
10) Venit lunar:
11) Suma imprumutata necesara:
12) Durata împrumutului:
13) Scopul împrumutului:
14) Religia:
15) Ați aplicat înainte:
16) Data nașterii:
Vreau să știi că ALLAH nu va lăsa oamenii buni să-și facă foame, dar el va păstra răi din ceea ce vor.
Vreau să știți că această companie este o companie autentică cu rezultate bune. De asemenea, doresc să vă informez că nu am fost implicați niciodată în activități de fraudă. și vă pot asigura că ceea ce altă companie nu poate face pentru dvs., o voi face pentru dvs. și vă voi face fericiți și vă veți zâmbi pe față. îți dau cuvântul meu doar să ai încredere în mine și nu vei regreta să faci afaceri cu noi, căutăm mai multe, pentru că suntem aici pentru a rezolva toate problemele tale financiare, un lucru din trecut.
Vă pot asigura 100% că suntem o companie de încredere care în prezent înființează o schemă în formă de împrumut de achiziție pentru a ajuta diverse persoane fizice, precum și organizațiile care au intenții de renovare, datorii? Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a vă plăti datoria sau aveți nevoie de un împrumut pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ați fost refuzat de bănci și de alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut de consolidare sau de credit ipotecar? refinanțare? și, de asemenea, crearea de echipamente de afaceri. Sunt o femeie internațională de afaceri și un împrumut care a oferit împrumuturi persoanelor fizice și firmelor din Europa, Asia, Africa și alte părți ale lumii.
Creditele noastre sunt bine asigurate pentru ca securitatea maxima este prioritatea noastra. Obiectivul nostru principal este de a va ajuta sa obtineti serviciile pe care le meritati, programul nostru este cel mai rapid mod de a obtine ceea ce aveti nevoie intr-o clipa. Reduceți-vă plățile pentru a ușura efortul pentru cheltuielile dvs. lunare. Obțineți flexibilitate cu care puteți utiliza pentru orice scop de la vacanțe, la educație, la achiziții unice. Solicitanții interesați ar trebui să ne contacteze prin e-mail:
Doamna Augusta Ibramhim GCF
Website.http company: //www.limitedfinanc.com.
Ce număr de numar: +1 (772)261-2533
Adresa de e-mail: augustaibramhim11@gmail.com
CREDIT LAND
19 Ian 2019
Căutați un împrumut autentic? aveți datorii și aveți nevoie de bani pentru a vă achita facturile, aveți nevoie de un împrumut urgent pentru a începe o nouă afacere sau pentru a vă îmbunătăți afacerea? aveți nevoie de un împrumut pentru a cumpăra o mașină sau o casă? aveți un proiect neterminat la îndemână din cauza finanțării necorespunzătoare? Aveți un scor redus de creditare și sunteți greu să obțineți servicii de capital de la bănci locale și alte instituții financiare? Aveți nevoie de împrumut de investiții pentru a investi în anumite domenii specializare, sunteți la locul potrivit pentru soluțiile de împrumut de aici! Credit Land oferă toate tipurile de împrumuturi de orice valoare companiilor și persoanelor fizice la o rată scăzută și la prețuri accesibile de 2%. Capitalul și procesul de creditare sunt sigure, autentice și 100% garantate și garantate. Vă interesează să ne contactați prin e-mail; (creditlandloans@gmail.com)
Email: creditlandloans@gmail.com
Globalhacks
02 Feb 2019
AND ARE YOU A VICTIM OF THE BINARY OPTION SCAM?
Solving a problem for which you know there’s an answer is like climbing a mountain with a guide, along a trail someone else has laid.
Here is a defined platform that maps a positive step closer to surviving heavy threat on the internet. You can put a stop to your anxiety and constant fear of you getting ripped off by forgeries.
These post is actually for those who are willing to turn their lives around for the better, either financial-wise or relationship-wise or businesses.
Our primary reason for this development is to ensure that those in need of help don’t get ripped off by fake hackers.
This is a global idea that navigates a newbie Fall down the rabbit hole ( Fully immersed to a degree that the subject in question Is a disorienting worthwhile experience on merits).
Who are the GlobalHackers?
We are group of skilled professional hackers driven by passion to make the internet a safer place and render proficient services to those having cyber problems.
Globalhackers has grown and expanded since it formation over the years due to the experience and professionalism of our management and technical staff. Our strength is based on our ability to bring together active cyber security professionals who individually has acquired enormous exposure in the world of HACKING
As part of our corporate goals, providing value added services to meet our client needs and requirements has been our sustaining impetus.
Our offer of proactive technical and managerial advice has always given us edge over and above our competitors.
The new development on the Globalhackers platform is to assign to you the right HACKER to deal with your Particular kind of cyber issues depending on the kind of cyber problems you are willing to get fixed.
Here, you would be refer to a legit professional hacker known for massive skills and security abilities.
Skilled and trained on
●bank accounts loading
●social media hack, (Facebook, Instagram, snapchat etc)
●Credit card top up,
●Credit card dept clearing.
●database hack,
●money transfer,
●Verified Paypal Accounts hack,
●email hack,
●Grade Changes hack,
●Android & iPhone Hack
●BinaryOption funds recovery.
The binary option scam is another problem facing the internet today.
How do you avoid binary option scam and what do you do if you are a victim of the scam.
Be wary of adverts on the internet and mostly on social media promising high returns from binary options trading. The binary option is one of the highly recorded scam on the internet.The Binary options are a form of fixed-odds betting. Particularly a trade involving if an event will occur or not and the result is either positive or negative.
If the investor is right, then they stand a solid chance of winning and should see a return of the funds invested but if they are wrong, they lose thier full funds invested. The Globalhacker are breeding effort to put an end to these unbearable swindle scheme taking over the intenet and taking a solid step forward to render solution to those affected by the fleece… we have striven to make tenacious effort to relief those who were victims off their traumatic feeling of loss. ( We Are Here To Help Recover Your Stolen Funds).
Here would be our cybersecurity techniques to retrieving back the victims funds ..The binary broker website would be traced down using a game over peer to peer network on a bug attack, decentralizing it and redirecting the server to a soft plus network., through that process reveals thier hidden networking source, displaying the changed web page made default. In that process unveil the hiding information traceable to track down the scammers and their embezzled central fund reserve system.
You can stay away from false businesses online, to be highly oned firm by making enquiries for their firm reference number (FRN) and contact details and barter their calls on the switchboard number and also never make use of the link in a website or an email from the firm propitiating you for an investment.
For more enquiries and help, contact globalhacktech@gmail.com.
BinaryOption.recovery@cyberservices.com
HackerOne©️LLC 2019.
MARY WILLIAM
22 Iul 2019
(marywilliam902@gmail.com) Deci, dacă doriți să obțineți un împrumut de la compania mea, puteți să ne contactați astăzi.
Creditele disponibile pe care le oferim sunt:
1. Împrumut personal
2. Împrumut de afaceri
3. Împrumut de investiții
4. Împrumut pentru locuințe și multe altele
Așadar, contactați-ne astăzi prin e-mail la:
(marywilliam902@gmail.com) Deci, dacă doriți să obțineți un împrumut de la compania mea, puteți să ne contactați astăzi.
Mulțumesc
ACCESS LOAN
22 Iul 2019
OFERTE SUNT OFERITE;
* Împrumut personal și împrumut pentru locuințe,
* Reamenajarea locuinței și facturile spitalului
* Extinderea afacerilor
* Refinanțarea extinderilor agricole și extracției de aur
* Proiecte de finanțare cu nevoi financiare mai mari
* Împrumut de afaceri și împrumut de investiții
INFORMAȚII DE CONTACT SUNT;
Biroul de presă (accessloansfirm@gmail.com)
WHATSAPP: +12342018860
Un început bun de împrumut cu o mai bună Împrumut
ELENA BURLACU
22 Iul 2019
Sunt aici pentru a împărtăși comentariile care vor fi minunate pentru cei care au nevoie de un împrumut. Numele meu este doamna Elena Burlacu din orasul Ramnicu Valcea din Romania. Aici și aș dori să recomand ajutorul extraordinar pe care îl obțin de la doamna Esther Patrick,
Cu tot respectul, mama doamnei Esther mi-a dovedit că \"cel care stă între tine și obiectivul tău este o poveste nerezonabilă pe care-ți păstrezi mereu de ce nu poți ajunge\" de Jordan Belfort are dreptate. După ani de căutări pentru un împrumut, am primit-o în sfârșit de la Esther Patrick. Deci, Oamenii mei, cred că este timpul să știm cine este corect, de înțeles și cine ne poate ajuta într-adevăr, pentru ca toți să ajungem la obiectivul nostru de a găsi un împrumut din diferite motive. Contactați doamna Esther Patrick prin e-mail: (estherpatrick83@gmail.com)
Astăzi pentru un împrumut și nu ezitați să-i spuneți iubitului dvs. o dată despre Esther Patrick pentru că este o mamă de bună calitate și mi-a împrumutat împrumutul pe care îl folosesc pentru a-mi plăti facturile de spital, puteți, de asemenea, să mă contactați prin acest e-mail: (elenaburlacu35@gmail.com). dacă aveți vreo îndoială. vă rog, ea este singura persoană de încredere și de încredere.
Când totul este spus și făcut, se spune mai mult decât se face. Așa că trăiți adevărul. Descoperă-ți dragostea și doresc să-i mulțumesc și prietenei mele, Gloria Johnson, care mi-a prezentat-o doamnei Esther Patrick, așa că imediat entuziasmul tău și-ți aplică visele. Pune-ți vorbele. Îmbrățișați-vă binecuvântarea și lăsați-ne să ne amintim în această zi.
Contactați doamna Esther Patrick prin e-mail: (estherpatrick83@gmail.com)
Mulțumesc tuturor că Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți.
Frank Kvithyll
29 Ian 2020
Hussain Al-Saidely
17 Mai 2020
Contactați-le astăzi.
Numele companiei: Loan Credit Institutions
App / Whats App: +393510483991
E-mail: loancreditinstitutions@gmail.com
carlos oscar
24 Iul 2020
Investiți 300 € pentru a câștiga 3000 €
Investiți 400 € pentru a câștiga 4000 €
Investiți 500 € pentru a câștiga 5000 €
Investiți 600 EUR pentru a câștiga 6000 €
Investiți 700 € pentru a câștiga 7000 €
Investiți 8000 EUR pentru a câștiga 80 000 EUR
Investiți 9000 EUR pentru a câștiga 90.000 €
Totul în 7 zile de profit și plata de 100% este asigurată. Dacă sunteți interesat să investiți cu noi, contactați-ne acum prin WhatsApp +15022064419 sau prin e-mail tradewithcarlos2156@gmail.com
Julia simon
29 Aug 2020
numele meu este Julia Simon, am fost victima unei fraude în mâinile creditorilor falși. Am pierdut aproximativ 45000 de dolari pentru că aveam nevoie de un capital mare de 200.000 de dolari. Aproape că am murit, nu aveam unde să merg. Afacerea mea a fost distrusă și în acest proces mi-am pierdut fiul. Nu am putut să stau așa ceva din nou. în ianuarie 2018, prietenul meu mi-a prezentat o mamă bună, doamna Augusta Ibramhim, care în cele din urmă mi-a ajutat să obțin un împrumut într-o companie de împrumut în care lucrează. Bună mamă Augusta Ibramhim, vreau să profit de această ocazie să vă mulțumesc și Dumnezeu să continue să te binecuvânteze. De asemenea, doresc să folosesc această ocazie pentru a-i sfătui pe indonezienii că există mulți escroci, așa că dacă aveți nevoie de un împrumut și doriți să obțineți rapid un împrumut, înregistrați-vă prin doamna Augusta Ibramhim și o puteți contacta prin e-mail: augustaibramhim11 @ gmail.com). puteți să mă contactați și prin e-mailul meu: (juliasimon460@gmail.com). dacă aveți vreo îndoială. vă rog, ea este singura persoană de încredere și de încredere.
Nume
Comentariu