Sari la conținut

Proiect depus la Senat pentru legiferarea votului electronic

proiect-depus-la-senat-pentru-legiferarea-votului-electronic

Patru parlamentari au depus, la Senat, un proiect de lege privind introducerea votului electronic la alegerile parlamentare, prezidenţiale, europarlamentare sau referendum, argumentând necesitatea introducerii acestei opţiuni prin problemele apărute la alegerile prezidenţiale din 2014. „Argumentele care au stat la baza elaborării acestui proiect legislativ sunt foarte serioase, având în vedere evenimentele petrecute la scrutinul electoral pentru alegerea preşedintelui României din noiembrie 2014, unde un număr foarte mare de cetăţeni români aflaţi în afara graniţelor României nu au putut să-şi exercite dreptul fundamental de vot, în special din cauze legate de managementul defectuos al sistemului de organizare a alegerilor din exteriorul României”, spun iniţiatorii. Alegerile parlamentare, prezidenţiale şi pentru Parlamentul European, precum şi referendumul pentru care se va utiliza votul electronic se stabilesc prin Hotărâre a Guvernului la propunerea Autorităţii Electorale Permanente (AEP), potrivit proiectului de lege aflat în dezbatere publică pe site-ul Senatului. Alegătorii vor putea alege modalitatea de vot pe care doresc să o folosească pentru a-şi exprima opţiunile electorale, iar alegerea unei modalităţi de vot le exclude pe celelalte două. Autoritatea Electorală Permanentă şi Ministerul Afacerilor Interne vor elabora Registrul electronic al alegătorilor, pe baza solicitărilor alegătorilor care vor trebui adresate cu cel puţin 45 de zile înainte de data scrutinului.

Sursa www.mediafax.ro.

Comentarii

Ultimă oră