Sari la conținut
programul-rabla-va-fi-desfiintat-din-2014

La Ministerul Mediului se discută foarte serios posibilitatea ca programul de înnoire a parcului auto să nu mai fie continuat de anul viitor, fiindcă pare să fie ineficient pentru toată lumea, a declarat ministrul Rovana Plumb, citată de hotNews.
„Se va lua în discuţie stoparea Programului „Rabla“ de la anul. Din punctul meu de vedere, sunt decisă să nu se mai deruleze. Hotărârea mea ca ministru este că acest program nu este eficient nici pentru mediu, nici pentru parcul auto, nici pentru cetăţean”, a spus Rovana Plumb.  Pentru Programul „Rabla” 2013 au fost alocate 20.000 de vouchere de 6.500 de lei, valoarea acestora crescând de la 3.800 de lei, cât a fost în anii precedenţi. Pe de altă parte, numărul tichetelor a scăzut la 20.000 (dintre care 17.000 sunt pentru persoanele fizice şi 3.000 pentru firme şi instituţii publice), faţă de 45.000 în 2012, 120.000 în 2011 şi 190.000 în 2010.


In acest an judetul Braşov se află la coada clasamentului naţional atunci când vine vorba de numărul tichetelor împărţite, mai exact 130 de vouchere. Cele mai multe tichete s-au dat în judeţele Vâlcea aproape 1.500, Gorj peste 1.300, Sibiu – 1.299 şi Alba puţin peste 1.200.

Comentarii

Ultimă oră