Astfel, Serviciul de Stare Civilă „Decese”, nu va lucra cu publicul în 6 şi 8 aprilie, iar în zilele de 7 şi 9 aprilie ghişeele vor fi deschise, între orele 7.00 şi 13.00.
Tot în minivacanţa de Paşte, respectiv în perioada 6 – 9 aprilie, la Serviciul de Evidenţa Persoanelor nu se va lucra cu publicul.
Programul de lucru va fi reluat, la toate resoartele de activitate, în data de 10 aprilie, după orarul obişnuit, anunță reprezentanții Primăriei.
Fii primul care posteaza un comentariu la articolul Program special de Paşte la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor.
Nume
Comentariu