Sari la conținut

Program excepţional la Muzeul „Casa Mureșenilor”!

program-exceptional-la-muzeul-casa-muresenilor

Muzeul din centrul oraşului şi Opera Braşov invită melomanii, miercuri, de la ora 17.00, la „Recitalul de la ora cinci”, intitulat „Mozaic sonor”. Interpretează sopranele Nicoleta Chirilă  şi Cristina Radu, mezzosopranele Sonia Hazarian şi Asineta Răducan, alături de actrița Nora Vlad și pianista Simona Patriche. Programul recitalului este dedicat muzicii de operă şi cuprinde pagini însemnate ale liricii universale: G. Puccini – „Manon Lescaut” – „In quelle trine morbide”, G. Puccini – „Gianni Schicchi” – „Il mio babino caro”, G. Puccini – „Tosca” – „Vissi d’arte”, L. Delibes – „Lakme” – „Duetul florilor”, J. Offenbach – „Povestirile lui Hoffmann” – „Barcarola”, G. Bizet – „Carmen” – „Aria cărților”, „Seguidilla” sau A. Ponchielli – „La Gioconda” – „Voce di donna o d’angelo”. Biletele pentru elevi şi studenţi costă doi lei, cele pentru pensionari trei lei iar preţul de intrare pentru un adult este de cinci lei. Biletele pot fi cumpărate de la sediul muzeului, din Piața Sfatului, nr. 25, înainte de începerea recitalului.

Comentarii

Ultimă oră