Sari la conținut

Profil de candidat: Cristian Macedonschi, candidat la Primăria Braşov din partea FDGR

profil-de-candidat-cristian-macedonschi-candidat-la-primaria-brasov-din-partea-fdgr

Cristian Macedonschi este consilier local al Municipiului Braşov din partea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), ales în anul 2012, iar în prezent candidează la funcția de Primar al Municipiului Brașov, preocupat de creşterea şi dezvoltarea oraşului.

Are în spate un mandat de consilier local, s-a implicat în activităţile comunităţii braşovene inclusiv prin intermediul altor organizaţii din care face parte: este membru al Clubului Economic German, membru al Forumului Româno-German de la Berlin (iniţiat de Dna. Susanne Kastner, membru al Parlamentului German), membru în Forumul Democratic al Germanilor din România, membru in Cercul de Prietenie Brasov-Nürnberg, președinte la Carpathian Tourism Cluster, la Asociația Brasov Smart City şi al Asociaţiei de Promovare si Dezvoltare Turistică din judeţul Braşov. De-a lungul timpului, şi-a propus să aducă plus valoare locului în care trăieşte, pentru a-l face mai prosper şi mai performant.

S-a născut în Braşov, în Şchei, tot aici a învăţat şi a crescut alături de familie. Din dorinţa de a se perfecţiona şi de a învăţa cât mai multe lucruri noi, şi-a continuat studiile în Germania, la Nürnberg, şi tot acolo s-a dezvoltat pe o perioadă de câţiva ani, revenind apoi acasă, la Braşov.

Macedonschi este omul care atrage investiţii străine în oraş, prin intermediul Clubul Economic German, alături de cel care a pus umărul la crearea primei şcoli profesionale germane din Braşov, domnul Werner Braun. A sprijinit mereu proiectele benefice pentru comunitate şi a reuşit să le împiedice pe acelea care nu reprezentau sau nu lucrau în interesul braşovenilor, precum construirea arterei de circulaţie auto “După Ziduri”.

Viziunea sa pentru Braşov aduce în faţă proiecte de viitor ce vizează 10 domenii esenţiale pentru dezvoltarea oraşului:

(1) oraş onest şi transparent, în care fiecare cetățean va putea afla, în timp real, cum sunt cheltuiți banii de către Primărie,

(2) transport şi infrastructură, cu un trafic redus la jumătate în centru şi o rezolvare corectă a problemei parcărilor,

(3) economie, inovaţie şi locuri de muncă, unde Primăria va fi partenerul principal al dezvoltării economice și al antreprenoriatului,

(4) educaţie, căci elevii și studenții reprezintă una dintre cele mai valoroase resurse ale comunității noastre,

(5) servicii publice şi sociale, în care Primăria nu este responsabilă doar pentru colectarea taxelor și a impozitelor, ci și pentru asigurarea celor mai bune servicii publice și sociale,

(6) siguranţa cetăţeanului, în care Brașovul devine un oraș inteligent, sigur și de viitor pentru familii,

(7) ecologie - “Braşov: oraşverde”, pentru că trebuie să respirăm cu toții un aer mai curat, devenind astfel și un exemplu de succes în această parte a Europei,

(8) dialog social, prin care Brașovul devine o comunitate vie, unde dialogul este cheie,

(9) cultură, patrimoniu şi turism, pentru că identitatea noastră este reprezentată de moștenirea culturală, care se îmbogățește în fiecare zi şi pe care vrem să o cunoască şi alţii,

(10) creşterea calităţii vieţii în Braşov, fiind obiectivul său final, care va fi atins doar atunci când brașovenii vor simți că trăiesc într-un oraș de viitor.

Toate aceste idei se vor concretiza în proiecte cu impact pentru Braşov şi braşoveni, însă ele sunt lucruri pe care Macedonschi le-a susţinut întreaga sa carieră politică.

Cristian Macedonschi este omul care susţine modernizarea şi drumul european al Braşovului, promovând corectitudinea, transparenţa şi, mai presus de orice, colaborarea cu cetăţeanul. A deschis calea Braşovului către oraşe precum Nürnberg, Viena, Salzburg şi München, şi a venit întotdeauna cu măsuri şi proiecte inovative care să facă din Braşov un oraş european, dezvoltat şi inteligent: a criticat acţiunile de corupţie ale administraţiei locale condusă de primarul Scripcaru, a propus diverse modalităţi prin care infrastructura să fie modernizată (în special pentru ca aeroportul de la Ghimbav să fie construit într-un mod eficient şi responsabil), a prezentat metode şi bune practici de restaurare a centrului vechi, acţiuni care să aducă o creştere economică şi turistică în zonă, idei care să îmbunătăţească viaţa de zi cu zi a cetăţeanului şi luptă pentru siguranța în traficul brașovean.

Macedonschi este un antreprenor român. Este omul care organizează evenimente şi conferinţe de business cu oamenii care împart un scop comun pentru Braşov, pentru a atrage noi investiţii. Împreună cu Forumul German, aduce constant în Braşov diverse misiuni economice, prin care să prezinte potenţialul oraşului şi să trezească dorinţa de a investi aici - pentru a crea noi locuri de muncă, pentru a ajuta economia locală, pentru a dezvolta servicii mult mai bune pentru toţi cetăţenii oraşului şi pentru a aduce beneficii întregii zone.

Candidatul F.D.G.R îşi doreşte ca la cârma Braşovului să vină un om responsabil, sincer şi bun gospodar, care să redea încrederea în administraţia locală şi care să facă din Braşov o Capitală Economică a României. “Braşovul trebuie să fie un motor de dezvoltare, modernizare și prosperitate pentru toți locuitorii săi.”

www.cristianmacedonschi.ro

Comentarii

Ultimă oră