Sari la conținut
profesorul-onisai-29-de-zile-in-arest

La Curtea de Apel Braşov s-a judecat, astăzi, recursul procurorilor împotriva deciziei Tribunalului de a nu emite mandat de arestare pe numele profesorului universitar de la facultatea de medicină, acuzat că a primit 700 de lei mită. Instanţa a decis arestarea acestuia pentru 29 de zile. Potrivit procurorilor,  Onisâi Lazăr a discutat, la telefon, cu o tânără care s-a dat drept studentă, dar, în realitate, era investigator sub acoperire. Fata i-a cerut să o ajute să promoveze proba orală a unui examen programat în această săptămână. Profesorul, obişnuit se pare cu astfel de practici, nu i-a cerut niciun detaliu fetei, pentru a se asigura că e într-adevăr studenta lui. S-a întâlnit cu tânăra, fata a urcat în maşina dascălului şi i-a dat acestuia 700 de lei. A primit, la schimb, spun procurorii, un bilet cu subiectele de examen. Profesorul i-a explicat că, indiferent de biletul pe care-l va alege în ziua testului, ea să scrie subiectul deja rezolvat. În acel moment au intervenit anchetatorii, care l-au încătuşat pe dascăl. S-au făcut percheziţii la locuinţa suspectului, de unde oamenii legii au ridicat cataloage de la Facultatea de Medicină din Braşov, dar şi suma de 10 mii de lei noi. Profesorul  Onisâi Lazăr a recunoscut fapta.

Comentarii

Ultimă oră