Sari la conținut

În urmă cu patru ani, fosta guvernare promitea salarii mărite cu 50 la sută pentru profesori. După doar câteva luni de la câştigarea alegerilor, promisiunea nu a fost respectată, ba mai mult dascălii s-au ales cu salariile diminuate. ,, Noi a trebuit să acţionăm în instanţă, ba mai mult am şi câştigat. Curtea Constituţională ne-a dat câştig de cauză, dar nici hotărârile în instanţă nu au fost respectate. După guvernul Boc, aceşti bani ar trebui primiţi până în 2016, de fapt după ordonanţele de urgenţă pe care acesta le-a dat", a declarat prof. Ligia mara, lider Sindicat Diaconu CORESI, în cadrul emisiunii MIX ACTUAl, difuzată pe MIX 2 TV şi moderată de Onelia Pescaru. Chiar şi aşa, dascălii spun că încă nu şi-au pierdut speranţa şi vor ca legislaţia în domeniu să fie într-un final respectată. Acum la noile schimbări politice, profesorii sunt de părere că în fruntea sistemului ar trebui pusă o persoană responsabilă care să ţină cont şi de nevoile profesorilor. ,,Am dori să avem un ministru pe măsură la educaţie. Un ministru competent, să ne mândrim cu el şi un ministru pe care să îl doară situaţia învăţământului românesc. Să fie unul de al nostru şi unul care să ţină cu noi", a mai spus Ligia Mara. (R.I.)
Vedeţi emisiunea aici.

Comentarii

Ultimă oră