Sari la conținut
prinsi-cu-matan-sac

Doi braşoveni trebuie să răspundă în faţa legii după ce au fost prinşi, de poliţişti, în timp ce transportau lemn tăiat ilegal dintr-o pădure din Zărneşti.

Oamenii legii au organizat, ieri, mai multe acţiuni pentru  depistarea persoanelor care taie ilegal şi sustrag material lemnos din fonduri forestiere, precum și pentru controlul transportului materialului lemnos.

Potrivit unui comunicat al IPJ Braşov, în timpul controalelor, polițiștii din Zărnești au depistat, în zona Brebina, doi localnici care tăiaseră trei arbori esenţă fag şi au încărcat apoi cantitatea de un metru cub de lemn în două căruţe.

Cei doi s-au ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori, iar materialul lemnos a fost confiscat şi  predat în custodie regiei silvice locale.

Tot ieri, polițiștii din Vulcan au depistat un localnic care transporta cu un autovehicul 2,5 m.c. material lemnos, fără să dețină documente legale de proveniență. Şi de această dată, lemnul a fost predat ocolului silvic, iar bărbatul a fost sancţionat cu o amendă în valoare de 2.000 de lei.

Comentarii

Ultimă oră