Sari la conținut

Asociaţia Română pentru Aeronautică şi Cosmonautică (ARCA) lucrează de un an, în secret, la primul avion supersonic românesc, modelul E - 111c. Primul zbor urmează să fie efectuat peste doi ani.

ARCA a lansat, anul acesta, prima rachetă românească la altitudinea de 45.000 de metri, utilizând un balon solar pentru ridicarea rachetei până la altitudinea de 16.000 de metri. Pentru că primele încercări au dat greş, din cauza balonului, care era dificil de manevrat, ARCA plănuieşte să folosească din 2012 avionul supersonic, pentru lansarea rachetelor în spaţiu.
Hidroavion. Dumitru Popescu, preşedintele ARCA, a declarat pentru gandul.info că de fapt avionul supersonic va fi un hidroavion. Avionul va decola de pe suprafaţa Mării Negre. În ceea ce priveşte viteza ascensională, proiectanţii îşi propun ca acesta să fie unul dintre cele mai rapide avioane din lume. Să urce până la 16.000 de metri în doar două minute, a precizat Dumitru Popescu. La această altitudine avionul va elibera racheta, care va urma programul de zbor propriu. După care E - 111 va reveni planat pe suprafaţa mării.
 Motor de rachetă. Avionul va avea un echipaj format din două persoane, pilot şi navigator, urmând să devină primul avion supersonic românesc. Cabina avionului este separabilă şi este echipată cu două paraşute propulsate cu motoare rachetă proprii. Astfel, cabina avionului poate fi separată de avion la viteze de Mach 0 - 1,2 şi înălţimi de 100 m şi poate aduce echipajul în siguranţă pe suprafaţa mării. Propulsia va fi asigurată de un motor rachetă cu combustibil lichid, funcţionând cu apă oxigenată şi kerosen. Mach este o unitate de măsură folosită în aerodinamică. Viteza Mach 1 este egală cu viteza sunetului; în condiţii standard Mach 1 este egal cu 1.224 de kilometri pe oră sau 340 de metri pe secundă. Datele geometrice şi masele aparatului nu sunt comunicabile.
Turism spaţial. Finalizarea lucrărilor la aparatul E-111 este stabilită pentru jumătatea anului 2012, urmată de prima decolare la sfârşitul anului. Avionul supersonic va putea fi folosit şi la turismul spaţial, a spus Dumitru Popescu. Echipa lucrează deja la proiectarea unui avion similar care poate urca până la 30.000 de metri. Dumitru Popescu nu a dorit să dezvăluie costurile programelor, afirmând doar că sunt susţinute prin sponsorizări şi donaţii.  ARCA este înscrisă în concursul lansat de compania Google,  Lunar X Prize, care pune la bătaie 30 de milioane de dolari pentru prima echipă privată care va reuşi să trimită un robot pe lună.
Nişte lăudăroşi. Vesta că cei de la ARCA construiesc primul supersonic românesc a fost privită cu scepticism de reprezentanţii Agenţiei Spaţiale Române (ROSA). În opinia directorului  (ROSA), Marius-Ioan Piso băieţii de la ARCA sunt doar nişte amatori, avizi de publicitate. "Cei de la ARCA sunt nişte amatori dar participă la tot felul de concursuri ca să îşi facă publicitate. E un fel de bungee-jumping ce fac ei acolo, pentru 40 de kilometri....", a apreciat Marius Ioan-Piso, potrivit Adevărul. Directorul ROSA a continuat spunând că  "Germania nu are încă un avion supersonic şi nici nu se poate lăuda cu o rachetă spaţială".

Comentarii

Ultimă oră