Echipa de handbal Corona Braşov va începe la finalul acestei săptămâni seria meciurilor amicale. Formaţia braşoveană va juca două partide, la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi”, în compania formaţiei CSM Unirea Slobozia.

   Vineri (26 iulie 2019), primul meci se va disputa la ora 17.00, urmând ca cea de-a doua partidă să se dispute sâmbătă (27 iulie 2019), de la ora 11.00.

    „Am intrat în perioada în care începem să pregătim jocul şi din punct de vedere tehnico tactic şi îmi place dorinţa pe care o văd la fete de a juca handbal. Trebuie însă să ne pregătim cât mai bine pentru sezonul acesta şi din acest motiv vom juca mai multe jocuri de verificare. Sper să fie două meciuri bune cu Slobozia şi să le putem vedea real într-un joc şi pe jucătoarele noi din echipă”, a explicat Ion Crăciun, antrenorul Coronei.


      Deşi avea în program participarea la turneul de la Craiova, Corona nu va mai face deplasarea, staff-ul tehnic urmând a reface programul din acea perioadă.

     Astfel, pentru luna august 2019, handbalistele Coronei vor avea următorul program de meciuri amicale: în perioada 2-3 august 2019, Corona Braşov va participa la un turneu amical la Râmniciu Vâlcea, alături de echipa gazdă, SCM Râmnicu Vâlcea, SCM Craiova şi HC Zalău. Apoi, în perioada 16-17 august 2019, Corona va organiza un turneu amical pe teren propriu la care vor participa Rapid, Gloria Buzău şi CSM Unirea Slobozia.

     Pe finalul lunii august 2019, Corona se va deplasa la Podravka tot pentru un turneu de verificare.