Sari la conținut

Primăria vrea să reglementeze „traficul” pe pârtiile de schi

primaria-vrea-sa-reglementeze-traficul-pe-partiile-de-schi

Primăria Braşov a lansat spre dezbatere publică, până pe 7 noiembrie, un proiect de regulament privind utilizarea domeniului schiabil şi a instalaţiilor de transport pe cablu din municipiul Braşov pe perioada sezonului de iarnă, care urmează a fi aprobat prin hotărâre de Consiliu Local.

În proiect sunt prezentate mai multe interdicţii, însă nu există o secţiune în care să fie amintite sancţiunile pentru cei care încalcă regulile şi nici cine trebuie să se ocupe de urmărirea respectării acestuia.

Potrivit proiectului, este interzis schiatul în pădure, săniuşul pe pârtia de schi, coborârea directă pe pârtiile de schi sau folosirea snowbordurilor.

De asemenea, sunt interzise accesul pe pârtie a schiorilor însoţiţi de animale de companie şi folosirea pârtiilor de schi închise.

Porivit Primăriei Braşov, persoanele interesate pot trimite în scris propuneri, sugestii sau recomandări privind acest proiect de act normativ, către Serviciul Public Local Salvamont Braşov, din Poiana Braşov, str. Poiana Doamnei nr. 20B sau pe e-mail salvamont@brasovcity.ro.

Comentarii

Ultimă oră