Prima serie de bilete de tratament pentru anul 2021 este disponibilă la Brașov. Sunt 55 de bilete alocate, în total, Braşovului, dintre care 10 sunt pentru beneficiarii de legi speciale.


Biletele de tratament sunt în staţiuni precum: Amara, Buziaş, Covasna, Geoagiu, 1 Mai, Pucioasa. Plecarea în staţiune se face în zilele de 23, 24 sau 25 martie, deci, seniorii trebuie să se prezinte la Casa de Pensii cel mai târziu în data de 24 martie, pentru a solicita un bilet. Programul ghişeului este între orele 8.00 şi 14.00.


Pentru a solicita un bilet, doritorii trebuie să prezinte buletinul, cuponul de pensie de pe luna anterioară şi o recomandare de la medicul de familie.

De asemenea, trebuie să achite 50% din cuantumul pensiei.


Bilete de tratament pot cere şi asiguraţii sistemului public de pensii, însă, ei vor achita 50% din valoarea tichetului, cu condiţia ca veniturile lor să nu depăşească valoarea salariului mediu.