Sari la conținut

Consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României, Adrian Vasilescu, a declarat că înainte de trecerea la moneda europeană nu este oportun să se producă o schimbare în ceea ce priveşte banii româneşti, arătând că prezenţa unei personalităţi feminine pe bancnote ar trebui să vizeze momentul trecerii la euro, scrie ziare.com. Adrian Vasilescu a participat la o conferinţă în care a fost prezentată petiţia privind prima personalitate feminină pe o bancnotă românească, document care, până în prezent, a strâns peste 25.000 de semnături. El a indicat că în cazul monedelor de euro există o faţă comună pentru toate ţările membre UE şi una unică pe care ar putea fi imprimat chipul unei femei celebre din România. Printre femeile care au „scris” istoria menţionate de organizatori că posibile personalităţi feminine ce ar putea apărea pe o bancnotă românească s-au aflat regina Maria, Ana Aslan, Ana Ipătescu, Haricleea Darcle, Ecaterina Teodoroiu.

Comentarii

Ultimă oră