Sari la conținut

Prima Biserică Greco-Catolică, construită după ’90, a fost sfinţită

prima-biserica-grecocatolica-construita-dupa-90-a-fost-sfintita-

Prima biserică a enoriaşilor greco-catolici, construită după anii’90, aflată în zona Spitalului Judeţean,  a fost sfinţită cu hramul Sfântului Apostol Petru. La eveniment au participat şi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, a celei Romano-Catolice şi Evanghelice dar şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale. Biserica a fost  sfinţită, în cadrul unei slujbe speciale ce a început cu  înconjurarea bisericii şi ungerea cu Sfântul Mir pe dinafară. Lăcaşul de cult a fost sfinţit  în prezenţa Episcopului Mihail, auxiliar de Alba Iulia şi Făgăraş şi vicarul greco-catolic al Bucureştiului. După câteva rugăciuni rostite în faţa uşii bisericii de soborul de preoţi care, alături de Episcopul Mihai, vicarul greco-catolic al Bucureştiului, au săvârşit Liturghia de Sfinţire, a urmat sfinţirea Sfintei Mese a Altarului, la piciorul căreia au fost aşezate Moaştele Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, moaştele Sfântului Mucenic Iacint şi moaştele Sfintei Rita de Cascia. Aşa cum se obişnuieşte, la finalul slujbei, credincioşii au putut intra în Altar şi s-au putut ruga în faţa Sfintei Mese a Altarului. Biserica are hramul „Sfântul Apostol Petru” şi este situată pe str. Zizinului nr. 24 A. Preotul paroh al Bisericii, Ilie Claudiu Sita, a amintit, că piatra de temelie a acestui lăcaş de cult a fost pusă în 1996, la doi ani după ce au primit în concesiune un teren, din partea Primăriei, condusă atunci, de Adrian Moruzi.


Comentarii

Ultimă oră