Noile prevederi privind drepturile de autor continuă să fie contestate. Societatea Academică Română cere abrogarea Ordonanţei  prin care se stabilesc noile impozite pentru activităţile independente. Ba mai mult, se solicită ca autorii textului de lege să fie demişi. Reprezentanţii Societăţii Academice cer Guvernului să abandoneze acest proiect şi să desfăşoare, în schimb, controale pentru a se asigura că angajatorii încheie contracte adecvate tipului de activitate desfăşurată. Contribuabilii sunt sfătuiţi să nu depună niciun fel de declaraţii, până când actul normativ nu va apărea într-o formă clară şi corectă.