Sari la conținut

Preţul apartamentelor din Braşov se stabilizează

pretul-apartamentelor-din-brasov-se-stabilizeaza

Evoluția din prima jumătate a anului 2014 demonstrează o tendință de stabilizare a prețurilor la apartamentele din Brașov, în timp ce prețul terenurilor pentru dezvoltări imobiliare și chiriile aferente spatilor de birouri continuă să scadă. Aşa arată piaţa imobiliară în prima jumătate anului 2014, potrivit unei analize realizata de compania Darian.

Preţul de vânzare al apartamentelor vechi din Braşov a ajuns în primul semestru din 2014 la o medie de circa 800 euro pe metrul pătrat, aproximativ la același nivel cu cel din urmă cu 6 luni. Faţă de primul an de criză – 2008 – când preţul pe metru pătrat al unui apartament era în medie de 1.375 euro, scăderea este de aproximativ 41%.

În zona 1 (Răcădău, Centrul Civic, M. Kogălniceanu), apartamentele vechi cu două camere, de exemplu, s-au vândut cu preţuri cuprinse între 35.000 şi 50.000 de euro, în timp ce pentru acelaşi tip de apartamente din zone mai slab cotate, cum ar fi Bartolomeu, preţurile au fost cuprinse între 26.000 şi 32.000 de euro.

În ceea ce priveşte apartamentele noi, acestea s-au situat în primul semestru din 2014 la o medie de 928 eur/mp, aproximativ la același nivel cu cel înregistrat în urmă cu 6 luni şi, cu aproximativ 35% mai mici faţă de 2008.

Comparativ, la nivel naţional, în primul semestru din 2014, preţul mediu de tranzacţionare al apartamentelor vechi, a fost de 644 euro/mp, cele mai scumpe rămânând în continuare cele din Bucureşti, unde preţul mediu a fost de 956 euro/mp, urmate de Cluj Napoca și Timișoara cu 932 euro/mp și, respectiv, 860 euro/mp.

“Preţurile la nivel național au scăzut spectaculos de la mijlocul anului 2008 până azi. Pentru apartamentele vechi s-a înregistrat o scădere de aproximativ 40%, iar cele noi s-au ieftinit cu 33%. Micile variații din ultimele 6 luni au fost resimțite pe piața liberă mai degrabă ca o stagnare a prețurilor. Acesta este însă un semnal bun, o notă de optimism pe segmentul rezidențial, pe care estimăm o creştere moderată pe termen mediu si lung”, a declarat Adrian Crivii, preşedintele companiei de consultanță DARIAN.

În ceea ce priveşte terenurile din Brașov, preţurile acestora au înregistrat de-a lungul crizei imobiliare o reducere de aproximativ 63%, scăderea în ultimele 12 luni fiind de aproximtiv 5%.

Chiriile spaţiilor de birouri din Braşov continuă să scadă, relevă studiul privind analiza pieței imobiliare realizat de biroul Darian din Braşov. Astfel, în zonele centrale şi cu vad administrativ-comercial, chiriile se situează în intervalul 10 - 15 euro mp/lună, iar în zonele mediane chiriile au oscilat între 6,5 şi 9 euro mp/lună

Comentarii

Ultimă oră