Sari la conținut

Presiuni SUA pentru reluarea adopţiilor internaţionale

Siteul WikiLeaks a publicat primul document care vizează România. Telegrama este trimisă de ambasada Statelor Unite la Bucureşti şi este datată aprilie 2006. În document se face referire la procesul de adopţii internaţionale din România şi la o scrisoare trimisă de directorul Oficiului pentru Adopţii din România, Teodora Berţi. Raportul grupului de lucru care s-a ocupat de caz arată că niciunul din cei 1.092 de copii identificaţi în solicitările formulate nu este disponibil pentru adopţie internaţională. În acest context, în documentul ambasadei SUA este sugerată necesitatea exercitării de presiuni asupra guvernului român pentru stabilirea unui cadru legal care să permită reluarea adopţiilor internaţionale. Este prima depeşă publicată de site-ul Wikileaks, din cele 830 trimise la Washington de Ambasada SUA de la Bucureşti în perioada 2006-2010.

Comentarii

Ultimă oră