Sari la conținut

Premiul Nobel pentru Pace acordat Preşedintelui Columbiei

premiul-nobel-pentru-pace-acordat-presedintelui-columbiei-

Preşedintele columbian Juan Manuel Santos a fost desemnat astăzi să primească Premiul Nobel pentru Pace 2016.

Comitetul de la Oslo a explicat că a decis să acorde prestigioasa distincţie preşedintelui Juan Manuel Santos pentru contribuţia sa la rezolvarea războiului civil din Columbia, un conflict soldat cu cel puţin 220.000 de morţi. Aproape şase milioane de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească casele din cauza luptelor.

Juan Manuel Santos a fost ales preşedinte al Columbiei în 2010. El a negociat ani întregi un acord de încetare a focului cu Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC - Fuerzas Armadas Revolucionarias de Colombia).

Conflictul cu forţele FARC a durat 52 de ani şi semnarea acordului de pace la finele lunii septembrie a fost salutată de întreaga lume.


  Juan Manuel Santos a primit Premiul Nobel pentru Pace 2016 „pentru eforturile sale hotărâte de a pune capăt războiului civil după mai bine de 50 de ani“.


  Numărul candidaților propuși pentru Premiul Nobel pentru Pace din acest an a atins cifra record de 376, depășind cu mult precedentul record, de 278 de propuneri, care data din 2014.


  În 2016, lista a conținut 228 de persoane și 148 de organizații, identitatea tuturor urmând să rămână secretă timp de 50 de ani.

Între 1901 şi 2015 au fost acordate 96 de premii Nobel pentru Pace, prestigioasa distincţie fiind decernată către 103 persoane şi 23 de organizaţii. Comitetul Internaţional pentru Cruce Roşie a primit cele mai multe recunoaşteri, fiind onorată cu trei astfel de premii.

Ceremonia de înmânare a distincției pentru Premiul Nobel pentru Pace va avea loc, aşa cum se întâmplă în mod obişnuit, la Oslo și nu la Stockholm, unde se decernează restul premiilor instituite de omul de afaceri suedez Alfred Nobel.

Comentarii

Ultimă oră