Sari la conținut

Premii pentru olimpicii brașoveni și profesorii lor

premii-pentru-olimpicii-brasoveni-si-profesorii-lor

Membrii Comisiei pentru activități științifice, învățământ, cultură și culte din cadrul Consiliului Județean Brașov îi vor premia mâine, într-un cadru festiv, pe elevii care au obținut în acest an rezultate deosebite la fazele naționale ale olimpiadelor școlare și pe profesorii care se ocupă de pregătirea lor. Cu toții vor fi recompensați cu diplome de merit și premii în bani, sumele fiind aprobate în cadrul ultimei ședinte de plen a forului județean. Elevii câștigători ai premiului întâi vor primi câte 550 lei, cei care au obținut locul al doilea vor primi câte 400 lei, iar cei clasați pe locul al treilea, câte 300 lei. Cadrele didactice care i-au pregătit pe elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele naționale vor fi recompensați cu câte 650 lei.

Lista elevilor premianți

Elevii brașoveni câștigători ai locului întâi la olimpiadele naționale sunt: Ciucașu Andreea-Alexandra (Colegiul Național ”Dr. I. Meșotă”, clasa a XI-a, limba engleză); Cocoraș Loderana Andreea (Școala Gimnazială Ormeniș, clasa a VIII-a, limba rromani); Dicu Maria-Izabela (Liceul de Muzică „Tudor Ciortea”, clasa a III-a, vioară); Cristescu Helga-Leea (Liceul de Muzică „Tudor Ciortea”, clasa a IV-a, chitară); Cazacu Mihnea (Liceul de Muzică „Tudor Ciortea”, clasa a VI-a, pian).

Elevii care au obținut premiul al doilea sunt: Hodorogea Andrei-Aurel (Seminarul Teologic, clasa a IX-a, greacă veche); Vlad Alexandru (Colegiul Național „Unirea”, clasa a XII-a, greacă veche); Comșulea Emilian (Colegiul Național „Andrei Șaguna”, clasa a VIII-a, limbi clasice – neogreaca); Catană Balaka-Aliz (Colegiul Național „Dr. I. Meșotă”, clasa a XI-a, limba germană modernă); Militaru Andreea-Deborah (Liceul „Johannes Honterus”, clasa a IX-a, limba germană maternă); Prosan Timea (Colegiul Național „Aprily Lajos”, clasa a XI-a, limba și literatura maghiară); Kulcsar Rozalia (Școala Gimnazială Ormeniș, clasa a VIII-a, limba rromani); Mohan Aurelian-Dragoș (Colegiul Național „Andrei Șaguna”, clasa a XI-a, geografie); Iurea Iasmina-Edera (Liceul de Arte Plastice „H.M. Teutsch”, clasa a XI-a, ceramică); Moroșan Alexandru-Dorian (Colegiul Tehnic „Mircea Cristea”, clasa a XII-a, arte vizuale ambientale); Petcu Cristina (Liceul de Muzică „Tudor Ciortea”, clasa a VII-a, nai); Călin Cătălina-Maria (Liceul de Muzică „Tudor Ciortea”, clasa a XII-a, vioară).

Elevii clasați pe locul al treilea la fazele naționale ale olimpiadelor naționale sunt: Nițu Ioana-Alexandra (Liceul „Johannes Honterus”, clasa a VII-a, limba și literatura română); Man Bianca-Cris (Liceul „Johannes Honterus”, clasa a VIII-a, limbi clasice – neograca); Iosifescu Remus-Andrei (Colegiul Național „Unirea”, clasa a XII-a, lingvistică); Alungulesei Diana (Colegiul Național „Unirea”, clasa a IX-a, limba spaniolă); Debu Cristina (Colegiul Național „Andrei Șaguna”, clasa a IX-a, limba germană modernă); Stănculescu Andrei (Colegiul Național „Dr. I. Meșotă”, clasa a IX-a, limba germană modernă); Tișcă Cristina-Eugenia (Colegiul Național „Andrei Șaguna”, clasa a XI-a, limba germană modernă); Șerban Maria-Irina (Liceul „Andrei Mureșanu”, clasa a IV-a, științe socio-umane); Wells Juliana-Petra (Liceul „Andrei Mureșanu”, clasa a IV-a, științe socio-umane); Poparad Sergiu-Ioan (Liceul de Muzică „Tudor Ciortea”, clasa a VIII-a, clarinet); Majlat Edmond-Szileszter (Liceul de Muzică „Tudor Ciortea”, clasa a VIII-a, corn).

Profesorii merituoși ai Brașovului

Aceste rezultate deosebite ale elevilor brașoveni n-ar fi fost posibile fără munca și strădaniile profesorilor care-i pregătesc: Baciu Cristina Vasilica (Colegiul Național „Dr. I. Meșotă”, limba engleză); Bechi Niculina Ancuța (Școala Gimnazială Ormeniș, limba rromani); Boulescu Raluca (Colegiul Tehnic „Mircea Cristea”, arte ambientale); Chiriac Lemonița (Colegiul Național „Andrei Șaguna”, neogreacă); Fulop Karoly (Colegiul Național „Aprily Lajos”, limba și literatura maghiară); Gall Camelia (Liceul „Johannes Honterus”, limba germană maternă); Greif Beatrice (Colegiul Național „Dr. I. Meșotă”, limba germană modernă); Ibănescu Corina (Liceul de Muzică „Tudor Ciortea”, pian); Ionescu Victor (Liceul de Muzică „Tudor Ciortea”, nai); Lăpădătescu Elena (Liceul de Muzică „Tudor Ciortea”, vioară); Nazâru Mirela (Seminarul Teologic Brașov, greacă veche); Petrovan Gheorghe (Liceul de Muzică „Tudor Ciortea”, chitară); Șandor Ciprian Gabriel (Colegiul Național „Andrei Șaguna”, geografie); Truțiu Nicolae Alexandru (Liceul de Arte Plastice „H.M. Teutsch”, ceramică).

Comentarii

Ultimă oră