Sari la conținut

Povestea unei mame care creşte opt copii de suflet

povestea-unei-mame-care-creste-opt-copii-de-suflet

În urmă cu aproape 4 ani v-am prezentat povestea unei familii din Rupea care a luat în plasament 6 copii de la orfelinat.

Am vrut să vedem ce mai fac aceşti micuţi şi nu mică ne-a fost  surpriza. Soţii Simonescu a mărit familia cu încă 2 fete. Acum, cei 8 copii, care au vârste între 4 şi 18 ani, sunt fericiţi împreună şi nu încetează să fie recunoscători pentru toate lucrurile minunate petrecute în viaţa lor.
Dana Simonescu îi învaţă pe micuţi  tainele învăţăturii  şi în cariera  sa de dascăl  a întâlnit mulţi copii care nu ştiau să râdă pentru că nu cunoşteau bucuria unui cămin şi dragostea unei familii adevărate. Erau orfanii de la centrul de plasament din Rupea. Aşa l-a cunoscut pe Emanuel, un băieţel năzdrăvan pe care nu prea reuşea nimeni să-l domolească. L-a luat acasă, mai întâi în weekenduri,  apoi  a aflat că mai are o soră, Antonia, şi într-un final au ajuns  amândoi la ea. Băiatul ei, care era adolescent, a încurajat-o. Şi soţul i- a fost de mare ajutor. Ştia cum e la orfelint. Trăise 19 ani într-un astfel de loc trist.
Cei doi sunt acum liceeni, Antonia este premiantă, iar Emanuel este pasionat de istorie şi şah.
“Vreau să merg la  Facultatea de Drept,  la Universitatea “Transilvania”. Dar încă nu m-am hotărât ce profesie să fac mai departe.Îmi place să fiu corectă şi cred că asta e cel mai important “ a spus Antonia. Emanuel e pasionat de gătit şi vrea să se facă bucătar.
A urmat o nouă provocare. Au decis să mai aducă de la Centrul de plasament încă trei frăţiori - Marius, Cristina şi Andreea.  I-a urmat sora lor cea mică, Aurelia. Andreea vrea să se facă doctoriţă când va fi mare. ”Mami, când o să fie bolnavă o să vină la mine, s-o tratez” mărturiseşte fetiţa. Cu ajutorul financiar al unor prieteni au reuşit să se mute de la bloc, la casă,  unde copii au spaţiu suficient pentru lecţii şi joacă.
Dar, cei doi soţi nu s-au oprit aici. La începutul acestui an, în casa lor a venit o altă fată, Alina, care stătea cu fratele ei. “Am vrut să vin aici pentru că îmi doream un loc unde puteam să învăţ şi ca să fac ceva cu viitorul meu. Vreau să mă fac profesoară de sport. Cel mai mult aici îmi place familia” a spus Alina.
Cea mai mică surioară, Andreea, “Dea” cum este alintată, a venit la ei de câteva săptămâni. Tatăl ei auzise de casa cea primitoare a soţilor Simonescu şi i-a rugat să o ia şi pe cea mică. Mama  este foarte bolnavă şi nu o poate îngriji. În scurt timp,  Dea  a început-o să-i spună mamă, Danei .
În casa lor sunt îngrijite şi  multe animăluţe, câini şi pisici, majoritatea de pe stradă. De altfel, Marius vrea să se facă veterinar ca să salveze toate animalele bolnave.

Familie dată ca exemplu. Duminica, are loc sărbătoarea familiei- după ce iau prânzul, petrec mult timp împreună, povestind ce  a fost bun şi rău în săptămâna care a trecut. “Citim împreună, de regulă mă uit ce citesc şi le recomand ce să citească, dar nu îi oblig. Pentru că dacă îi oblig nu o mai fac cu plăcere. Ne mai uităm la filme  împreună, la desene, la programe ştiinţifice” a spus Dana Simonescu.
“ Nu spun că suntem perfecţi, suntem şi noi oameni,  mai obosim, mai clacăm, dar întotdeaunea am ştiut să  ne recunoaştem greşelile. Deci dacă am greşit cu ceva, am ştiut să ne cerem iertare, să îndreptăm lucrurile pentru a putea da un exemplu” a mai spus mama Dana.

Cei de  la Direcţia pentru Protecţia Copilului Braşov  sunt foarte încântaţi de cât de frumos au evoluat copiii şi povestesc şi altor cupluri despre gestul acestor părinţi .

Poveste spusă pe larg la emisiunea "Braşoveni pentru braşoveni". Soţilor Simonescu le place să iasă cu copiii la plimbare. Au însă  un autoturism în care nu încap toţi şi apelează la prieteni când vor să facă o excursie. De mare ajutor le-ar  fi un microbuz, fie el şi mai vechi, însă  banii nu le ajung.  Pe lângă banii de la stat alocaţi copiilor, insuficienţi pentru nevoile lor, familia Simonescu mai este ajutată cu o mică sumă  de nişte prieteni din străinătate. Mai multe despre această impresionantă poveste  puteţi citi pe site-ul Copilărieregăsită. De asemenea, în emisunea “Braşoveni pentru braşoveni”, ce va reîncepe în curând la MixTv  vom prezenta  un interviu cu învăţătoarea Dana Simonescu,  mama care după ce şi-a crescut băiatul natural, creşte acum  8 copii de suflet.
“Au fost persoane  care ne-au întrebat dacă mai merită afacerea asta. Până aici au mers cu cârcoteala. Le spun că această afacere rentează pentru că suntem cei mai bogaţi oameni din lume” a concluzionat Dana Simonescu.

Comentarii

Ultimă oră