Sari la conținut

Pompierii îi avertizează pe braşoveni! Vezi ce ne sfătuiesc!

pompierii-ii-avertizeaza-pe-brasoveni-vezi-ce-ne-sfatuiesc


Măsuri de prevenire a incendiilor pentru perioada sezonului rece. Din datele statistice, în perioada sezonului rece, cele mai multe incendii se înregistrează la gospodăriile cetăţeneşti. Pericolul de izbucnire a incendiilor creşte din cauza exploatării intense, şi uneori necorespunzătoare, a sistemelor de încălzire şi a coşurilor de evacuare a fumului, defecte sau necurăţate. O mare parte din incendii au avut drept cauză coşul sau burlanul de fum defect sau necurăţat corespunzător, mijloace de încălzit lăsate nesupravegheate şi cenuşă, jar, scântei provenite de la mijloacele de încălzit. Multe din aceste evenimente nefericite puteau fi evitate dacă se luau la timp măsurile corespunzătoare. Pentru înlăturarea pericolului de incendiu care ar putea avea drept cauză cele menţionate anterior, recomandăm respectarea următoarelor măsuri specifice:

- verificarea sobelor, canalelor şi coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;
- tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul sesizării fisurilor, deoarece căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona acestuia există materiale combustibile sau elemente de construcţie (grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
- uşiţele sau locaşurile speciale prin care se curăţă de funingine coşurile şi sobele trebuie închise sau astupate ermetic după terminarea operaţiunii de curăţire, orice defecţiune putând conduce la pătrunderea scânteilor sau particulelor aprinse în spaţiile din jur;
- coşurile de fum din cărămidă tencuită vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale planşeelor, prin îngroşarea zidăriei coşurilor, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se va introduce un strat termoizolant;
- în faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de 0,70 x 0,50 m;
- nu se vor introduce în sobe lemne cu lungimea mai mare decât focarul, nu se va lăsa uşa de la focar deschisă şi nu vor fi supraîncălzite sobele;
sobele de metal se vor amplasa la distanţă de minim un metru faţă de pereţii din lemn sau alte materiale ce se pot aprinde uşor şi nu se vor aşeza direct pe pardoseala combustibilă;
- nu este permis a se aprinde focul cu benzină sau alte lichide inflamabile, ori să se ardă lemne lungi, care nu permit închiderea uşii;

Se interzice:

- depozitarea materialelor combustibile deasupra sobelor;

- uscarea hainelor sau a altor materiale combustibile pe sobe ori în imediata apropiere a lor;

- funcţionarea sobelor supraîncălzite;

- folosirea sobelor cu uşi defecte.

- nu lăsaţi sobele în funcţiune fără supraveghere sau în grija copiilor

- cenuşa se va evacua periodic într-un loc amenajat în acest scop, după ce se vor stinge resturile de jar.

Pentru centralele termice, recomandăm următoarele măsuri:

- instalaţiile de încălzire centrală se pot amplasa în ansamblul unei clădiri, în clădiri independente ori alipite acestora, în conformitate cu prevederile normativelor tehnice specifice;
- coşurile şi canalele de fum se realizează din materiale incombustibile rezistente la foc şi la acţiunea corozivă a fumului şi gazelor de ardere, acestea vor fi izolate corespunzător faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor sau acoperişurilor;
- verificarea etanşeităţii conductelor de alimentare cu combustibil;
- curăţarea periodică a conductelor de alimentare şi a duzelor de pulverizare;

Se interzice:

- neechiparea centralei cu aparate de măsură şi control a temperaturii, presiunii din cazan şi conducte, indicatoare de nivel pentru combustibil, supape de siguranţă sau nefuncţionarea acestor aparate;

- depozitarea combustibilului în interiorul centralei (cu excepţia combustibilului pentru consum zilnic);

- depozitarea în încăperea centralei termice a unor obiecte sau materiale ce nu au legătură cu exploatarea acesteia;

- supraalimentarea cu combustibil.

Respectând aceste sfaturi privind ocrotirea propriilor gospodării de acest duşman care este INCENDIUL, puteţi trăi în linişte, fără grija că viaţa şi bunurile materiale agonisite vor fi mistuite de flăcări, se arată într-un comunicate al ISU Braşov.

Comentarii

Ultimă oră