A fost cât pe ce ca Moş Crăciun să rateze o întâlnire cu micuţii nevăzători de la Centrul de Zi Rază de Lumină din Braşov. Asta după ce renul Rudolf, mâna dreaptă a Moşului a derapat pe DN1 pentru că nu avea copite de iarnă şi cadourile s-au împrăştiat pe drum. Din fericire în ajutorul Moşului au sărit pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă care l-au transportat pe moşul generos cu cadouri cu tot la copiii care-l aşteptau cu drag. Copiii, dar şi profesorii centrului de Zi Rază de lumină au fost extrem de bucuroşi de faptul că Moşul a reuşit să ajungă la ei teafăr şi nevătămat.  (A.C.)