Sari la conținut

„Politician, caut iubită”! Şefii l-au declarat... nul!

politician-caut-iubita-sefii-lau-declarat-nul

Preşedintele organizaţiei municipale a Partidului Mişcarea Populară Giurgiu, Marius Bogdan Crăcea, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că îşi caută iubită, în condiţiile în care alegerile locale se apropie şi trebuie să fie pregătit „din toate punctele de vedere”.

”Anunţul meu pe scurt poate fi sintetizat astfel: politician giurgiuvean, caut iubită. Alegerile locale se apropie şi trebuie, chiar dacă nu sunt prima opţiune a partidului, să fiu pregătit din toate punctele de vedere. Oamenii nu sunt făcuţi să fie singuri, iar femeia spune multe despre bărbatul ei. Sper cu ajutorul presei să devin candidatul ideal pentru Primăria Giurgiu. Aş spune că viitoarea iubită ar fi ideal să lucreze în sistemul de justiţie, la judecătorie, tribunal, parchet, dar această condiţie ar fi prea restrictivă. Aşa încât criteriile de bază sunt să fie atrăgătoare şi inteligentă”, a afirmat Crăcea. El le-a transmis femeilor ”interesate” că îl pot contacta pe Facebook sau îşi pot lăsa datele de contact la sediul partidului. Întrebat de jurnalişti dacă vrea să se însoare, el a spus că zilele trecute a primit horoscopul pe 2016 şi scria că în acest an va avea succes în carieră şi se va căsători.

De altfel, Marius Bogdan Crăcea, în vârstă de 38 de ani, a postat pe Facebook mai multe articole apărute în presa locală în urma anunţului său din conferinţa de presă şi a primit numeroase comentarii, între care: ”Acum, dacă nu ţi-o ieşi treaba asta cu politica să nu te găseşti trist, însurătoarea nu văd cum ai s-o ratezi la atâta publicitate?! Mult succes!”. Conform www.antena3.ro, la scurt timp după momentul declaraţiilor, preşedintele PMP Giurgiu a fost exclus în cadrul unei şedinţe de urgenţă a factorilor de decizie din partid.

www.mediafax.ro

www.antena3.ro

Comentarii

Ultimă oră