Ultima lucrare care a fost terminată, zilele trecute, este pasajul mic de pe strada Hărmanului, unde mai sunt de efectuat doar mici finisaje la balustradele de protecţie. Lucrările la suprastructura podului au fost finalizate de la finele săptămânii trecute, astfel că restricţiile din trafic au fost ridicate, iar carosabilul a fost marcat. Potrivit bzb.ro, benzile carosabile au fost lărgite, având acum o lăţime de 14,8 metri, faţă de 12,5 metri. Tot anul acesta, au fost finalizate lucrările şi la pasajul de pe Calea Cristianului, dar şi la podul de pe 13 Decembrie din zona Rulmentul. În total, în consolidarea celor trei pasaje au fost investite 10,21 milioane de lei, cea mai scumpă lucrare fiind pasajul mic de pe Hărmanului, unde au fost investite 4,4 milioane de lei.