Cu aproape o lună înainte de începerea evenimentelor din cadrul evenimentului „Braşov – Oraş din Poveste” şi cu două săptămâni înainte de Ziua Naţională a României, Primăria Braşov a lansat şi licitaţia pentru organizarea manifestărilor culturale.

   Pentru cele două evenimente, municipalitatea este dispusă să plătească maxim 235.000 lei fără TVA, respectiv 279.650 lei, cu tot cu TVA, iar ofertele din partea firmelor interesate sunt aşteptate până la data de 14 noiembrie 2018.

  Conform caietului de sarcini, firma care va obţine contractul va trebui să asigure scena, sonorizarea, luminile, două ecrane de mari dimensiuni, dar şi garduri de protecţie.

    Spectacol în Piata Sfatului, de 1 Decembrie

  Conform documentaţiei, de Ziua Naţională a României, între orele 12.00 şi 15.30, se vor desfăşura mai multe acţiuni. Astfel, va fi un concert al Fanfarei Academiei Forţelor Aeriene „Henry Coandă”, spectacole folclorice, în care să fie implicaţi, cel puţin Junii Braşovului, Liceul de Muzică Tudor Ciortea, Şcoala Populară de Artă, Grupul Anatoly, Ansamblul de dansuri germane „Korona” Braşov, Ansamblul de dansuri maghiare „Buzavirag” Braşov, Ansamblul de dansuri al comunităţii elene din Braşov, un solist renumit de muzică populară, dar şi coruri şi ansambluri folclorice din judeţul Braşov.

  Tot în 1 Decembrie, între orele 17.00 - 20.00, în Piaţa Sfatului este programat evenimentul „Aprinderea iluminatului festiv”, în cadrul căruia vor concerta minim doi artişti sau trupe de notorietate, aceştia urmând a fi contactaţi şi aduşi de firma care câştigă licitaţia. Nu în ultimul rând, firma care vrea să obţină contractul va trebui să depună şi scenariul aprinderii luminiţelor de sărbătoare.

    Narcisa Suciu, Madrigal sau Ştefan Hruşcă, în 6 decembrie

  Ca în fiecare an, de Sfântul Nicolae, în 6 decembrie, în Piaţa Sfatului se va desfăşura un concert de colinde. Astfel, în caietul de sarcini se arată că „vor concerta minim 5 artişti/formaţii/grupuri vocale/coruri, care vor asigura Concertul de colinde româneşti şi internaţionale. Cel puţin un artist să fie de notorietate (Narcisa Suciu, Corul Madrigal, Ştefan Hruşcă, Marius Ciprian Pop, Distincto, Ioana Novac sau alt solist/trupă de valoare egală cu cei menţionaţi şi justificarea alegerii lor)”, se arată în caietul de sarcini.

    Eveniment special pentru copii, în 15 decembrie

  Pentru cei mici, în 15 decembrie 2018, în Piaţa Sfatului se va desfăşura un spectacol special, între orele 11.00 şi 13.30. „Se va organiza un spectacol care va consta în: teatru de păpuşi, spectacole pentru copii, concerte susţinute de formaţii consacrate, venirea lui Moş Crăciun cu sania trasă de reni etc.”, se precizează în caietul de sarcini.

  Spectacol live în noaptea de Revelion

  Anul acesta nu va lipsi nici Revelionul din Piaţa Sfatului, care va începe la ora 22.30 şi se va încheia la 0.30. Conform caietului de sarcini, pe scenă vor urca minim 3 artişti/trupe, din care un nume să fie de notorietate maximă.

   Ce artişti sunt luaţi în calcul pentru a cânta la Braşov

  Conform listelor aferente caietului de sarcini, printre celebrităţile care ar putea urca pe scena din Piaţa Sfatului pe 1 Decembrie şi Revelion sunt Ştefan Bănică jr., Irina Rimes, Delia, Carla’s Dream, Smiley, Loredana, Inna, Flavius şi Linda Teodosiu, Antonia, Bere Gratis, Vank, Holograf, Direcţia 5, Lora, Phoenix, Andreea Bălan, Feli Donose, Tudor Chirilă, Corina Chiriac, Cornelia şi Lupu Rednic, Maria Dragomiroiu, Maria Cârneci, Cosmina Adam, Veta Biriş, Laura Lavric, Dinu Iancu Sălăjean, Nicolae Furdui Iancu.

     Între timp au început amenajările pentru sărbătorile care se apropie. Pe străzile din centru au început să fie montate decorațiunile, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă a fost montat în Piața Sfatului bradul pentru Sărbătorile de Iarnă.