Planul ROȘU de intervenție a fost declanșat, astăzi, la ISU Brașov, în cadrul exercițiului „Seism 2016”.Exercițiul de alarmare a structurilor pentru situații de urgență a avut ca scop verificarea capacității de reacție și de intervenție  a acestor structuri și evaluarea timpului necesar mobilizării unor forțe suplimentare. Conform unui comunicat al ISU Braşov, totul a fost pus la cale de  Ministerul Afacerilor Interne, iar potrivit scenariului, în această dimineață, în zona Vrancea, s-a produs un cutremur major, cu magnitudinea de peste 7 grade pe scara Richter, care a afectat orașele București și Iași. Structurile ISU din toată țara au fost alertate și au trecut la planul ROȘU de intervenție, care presupune ca întreg personalul să se prezinte la unitate. Peste 150 de cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, 13 autospeciale și două autobuze s-au deplasat la București. Pentru asigurarea intervenției în zonele afectate, în sprijinul structurilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, au fost mobilizate și efective ale Poliției, Jandarmeriei și ale Inspectoratului General de Aviației al MAI.  De asemenea, a fost alertat Statul Major General al Ministerului Apărării Naționale pentru oferirea de sprijin în caz de nevoie.