Sari la conținut

PIB-ul pe cap de locuitor în Regiunea Centru este de 45% din media UE

pibul-pe-cap-de-locuitor-in-regiunea-centru-este-de-45-din-media-ue

Regiunea Centru are un PIB pe cap de locuitori de 45% din media Uniunii Europene, se arată într-un document emis de Comisia Europeană. Regiunea Centru, din care face parte şi judeţul Braşov, se află pe locul trei din acest punct de vedere, după regiunile Bucureşti – Ilfov, unde PIB-ul pe cap de locuitor este de 122% din media UE, şi Vest, cu 54% din media UE. După Centru se situează regiunile Nord-Vest – 42%, Sud-Muntenia – 40%, Sud-Est – 39%, Sud-Vest Oltenia – 37% şi Nord-Est – 29%. CE a aprobat harta în funcţie de care România va acorda ajutoare de stat pentru dezvoltare regională în 2014-2020, şase din cele opt regiuni ale ţării, excepţie făcând Bucureşti-Ilfov şi Vest, urmând să poată beneficia de sprijin reprezentând până la 50% din costul eligibil al investiţiei. „Noua hartă a ajutoarelor regionale stabileşte un cadru clar în care România poate promova investiţiile productive în regiunile defavorizate în perioada 2014-2020″, a declarat vicepreşedintele CE responsabil de concurenţă, Joaquín Almunia, potrivit unui comunicat publicat, miercuri, de Comisia Europeană (CE). Harta va fi disponibilă în perioada 1 iulie 2014-31 decembrie 2020, notează Comisia.

CITEȘTE MAI MULTE PE: bizbrașov.ro

Comentarii

Ultimă oră