Sari la conținut

Piaţa Sfatului intră în şantier pentru amenajările de la Cerbul de Aur

piata-sfatului-intra-in-santier-pentru-amenajarile-de-la-cerbul-de-aur

TVR vrea să înceapă în 9 august lucrările la scena şi gradenele pentru Cerbul de Aur

De la sfârşitul acestei săptămâni, Televiziunea Română are în plan să înceapă amenajarea scenei şi gradenelor din Piaţa Stafului pentru Festivalul „Cerbul de Aur”. Discuţiile între reprezentanţii municipalităţii braşovene şi organizatorul festivalului au avut loc săptămâna trecută, iar, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, cei de la TVR şi-au exprimat intenţia de a începe lucrările în 9 august 2019.


    Faţă de 2018, în acest an terasele din Piaţa Sfatului (cele de pe latura cu Cerbul Carpatin şi cele de pe aliniamentul Catedralei Ortodoxe) nu vor mai fi închise, ci doar restrânse. „Deocamdată este analizată varianta ca pe laturile unde există terasele, în perioada amenajării Pieţei Sfatului, comercianţii să poată avea câte două umbrele la faţadă. De asemenea, vor fi asigurate și culoare de trecere pentru pietoni. În timpul spectacolelor, terasele vor fi închise. Toate detaliile legate de amenajarea zonei şi de modul în care se va desfăşura evenimentul vor stabilite de comandamentul pentru organizarea Festivalului «Cerbul de Aur», a cărui şedinţe se desfăşoară în fiecare zi de miercuri din săptămână”, a explicat Sorin Toarcea.

A 19-a ediţie a Festivalului va avea loc în perioada 22 – 25 august, pe scena de la Braşov urmând să urce nume mari ale muzicii din România şi din străinătate. Pe lângă recitalurile vedetelor invitate, 12 finalişti ai concursului internaţional de interpretare vor cânta pentru premii de peste 55.000 de euro.


      Biletele pentru Festivalul Concurs Cerbul de Aur 2019 au fost puse în vânzare. Pentru cele patru zile ale festivalului, organizatorii pun la dispoziţie mai multe categorii de bilete cu preţuri pornind de la 70 de lei (la categoria a III-a, pentru o seară) şi 450 lei (abonament pentru toate cele 4 seri, la categoria VIP).

Comentarii

Ultimă oră