Un diplomat desăvârșit, un om de cuvânt, un politician de la care au învățat mulți, chiar dacă nu au aplicat întotdeauna principiile sale. Așa este caracterizat, pe scurt, Petre Roman - o legendă a începuturilor democrației în România.
Este, printre altele și fondatorul Partidului Democrat. El a fost trădat de omul pe care l-a adus în politică românească, Traian Băsescu. Aceiași oameni pe care i-a promovat, l-au și înlăturat din toate funcțiile pe care le-a deținut în fruntea țării. De câțiva ani, Petre Roman și-a regăsit identitatea alături de liberali, care acum îl lansează în luptă electorală pentru parlamentarele din decembrie. Și pentru că s-a apropiat foarte mult de orașul din inima țării, Roman vrea să-i convingă pe brașoveni că le poate reprezenta interesele atât la nivel național, cât și internațional.
Un politician decent. Mai mult de jumătate din oamenii politici au trecut prin mâna lui Petre Roman. Puțini dintre ei au reușit, însă, să îi preia eleganța discursului. Și mai puțini i-au copiat decenţa și modestia de care a dat dovadă de fiecare dată când a fost apreciat pentru faptul că nu a fost acuzat de acte de corupție. Chiar și Traian Băsescu a fost adus în politică românească și susținut de Petre Roman. “E o diferenţă foarte mare în ceea ce priveşte responsabilităţile. Traian Băsescu mi-a dat foarte des impresia că ceea ce îl interesează este numai el. El, el şi numai el, în afara unei responsabilităţi maxime care acum este cea de preşedinte al României. În timp ce domnul Căncescu e un om pe care îl cunosc de când era senator PD, ca un om care e tot timpul preocupat de ceea ce îi stă în sarcină, de ceea ce are de făcut pentru comunitate “ a declarat Petre Roman, candidat USL, la Braşov, la emisiunea MIX ACTUAL. “Datorită domnului Roman, am intrat în politică, am avut două mandate de parlamentar. Şi apoi am învăţat să stau şi pe picioarele mele. Am venit aici, la Consiliul Judeţean, unde sunt la al patrulea mandat” a aprecizat Arisotel Căncescu, preşedintele CJ Braşov, la MIX ACTUAL.
Candidează la Braşov. Ceva vreme a rămas în umbra noului val de politicieni. Acum a simțit că este momentul să iasă din nou la rampă, pentru că România are nevoie de oameni politici cu experiență, charismă și bun simț. Petre Roman este un apropiat al brașovenilor, fapt pentru care vrea să le reprezinte interesele. “Este actul meu de curaj de a lua lucrurile de la capăt. În fond, după ce am ocupat aproape toate funcţiile, mai puţin pe cea de preşedinte al României, sunt gata să dau piept cu realitatea, în acest caz cu braşovenii din colegiul Bartolomeu, şi să-i conving că merită să-i reprezint. Ei să spună - dacă ar fi să ne reprezinte cineva în Parlament, este Petre Roman” a adăugat candidatul USL.
Cu o bogată experienţă politică. Petre Roman este unul dintre simbolurile revoluției românești din 89. Cine nu și-l amintește pe tânărul care în 22 decembrie 1989 rostea, din balconul sediului Comitetului Central, prima Declarație contra dictaturii comuniste. Acum, Petre Roman a ajuns la o maturitate politică, ținând cont că a reprezentat România din diferite poziții administrative. El a deținut funcția de premier între 1990 şi1991, apoi ministru de externe între 1999 și 2000 și președinte al Senatului din 1996 și 1999. Nouă ani mai târziu, în septembrie 2008, Petre Roman este numit, prin decizia premierului Călin Popescu Tăriceanu, în postul de Înalt Reprezentant al Guvernului pentru românii din străinătate. În toți acești ani, Roman s-a ales și cu câteva distincții importante: diplomă UNESCO pentru mediul înconjurător și cinci decorații de stat acordate de Franţa, Ecuador, Argentina, Portugalia și Danemarca.