Sari la conținut
petre-grigoras-se-intoarce-in-liga-i

Conducerea clubului ASA Târgu-Mureș anunță într-un comunicat că noul antrenor principal al formației mureșene este Petre Grigoraș, cele două părți ajungând, după negocierile purtate în ultima perioadă, la un acord final în cursul dimineții de marți.

Pe banca tehnică a formației mureșene, Petre Grigoraș va fi ajutat de antrenorul secund Marian Dinu și de preparatorul fizic Ciprian Prună.

Grigoraș devine al 4-lea antrenor al ASA din acest sezon după Dan Petrescu, Vasile Miriuță și Cristiano Bergodi. Ca jucător, Petre Grigoraș a evoluat de-a lungul carierei la Aerostar Bacău, FCM Bacău, Steaua București, Farul Constanța, Dobrudzha Dobrich, Levski Sofia, Lokomotiv Plovdiv (toate 3 din Bulgaria) și Universitatea Cluj.

În calitate de tehnician, Grigoraș a debutat ca secund la Farul Constanța, în anul 1999, fiind apoi principal la aceeași formație (2000-2002). Au urmat apoi FC Onești (2002-2003), Petrolul Moinești (2003-2004), din nou Farul (2004-2005), Oțelul Galați (2005-2009 și 2013), Poli Iași (2009-2010), două mandate la Pandurii Tg. Jiu (2010-2013, 2014) și CFR Cluj (2013).

ASA Târgu Mureș ocupă locul 6 cu 35 puncte din 23 etape.

Comentarii

Ultimă oră