Sari la conținut

Peste o lună se va putea coborî din Postăvaru pe trasee de mountain-bike

peste-o-luna-se-va-putea-cobori-din-postavaru-in-brasov-pe-trasee-de-mountainbike

Promisiunea Primăriei Braşov: peste o lună se va putea coborî din Postăvaru în Braşov pe trasee de mountain-bike! Acum se lucrează la pistele din Poiana Braşov

Începute anul trecut, lucrările la primele trasee de mountain-bike din Poiana Braşov vor fi terminate în scurt timp, au anunţat partenerii în implementarea acestui proiect, respectiv Primăria Braşov şi Asociaţia Club Sportiv NH Bike.


   Astfel, în această perioadă, Trial Bros SRL, lucrează la trei trasee în masivul Postăvarul, care sunt amenajate între liziera pădurii şi instalaţiile de producere a zăpezii artificiale, iar constructorul a anunţat că lucrările vor fi gata în aproximativ o lună. Ba mai mult, reprezentanţii municipalităţii şi cei ai Asociaţiei Club Sportiv NH Bike au anunţat că în maxim o lună de zile acest segment de traseu va fi conectat şi cu traseul de pe Drumul Crucur, astfel că practicanţii de mountain-bike vor putea coborî cu bicicletele din Postăvarul până în Braşov, pe altă rută decât Drumul Poienii sau „Drumul vechi”.

După ce a verificat stadiul lucrărilor din Poiana Braşov, primarul George Scripcaru a declarat că „ne bucurăm că vremea ne ajută pentru realizarea lucrărilor care se desfăşoară aici, în munte, pentru amenajarea traseului de mountain-bike. Lucrările sunt destul de avansate, avem o echipă de specialişti, care lucrează aici zi de zi. Sperăm să depăşim această etapă în maxim 2-3 săptămâni şi să avem contractat proiectul şi pentru amenajarea celorlalte trei trasee.


    Îmi doresc foarte mult ca încă din acest an, iubitorii de mişcare, de bicicletă şi de trasee de mountain-bike să poată să utilizeze acest prim traseu, care este foarte bine structurat, iar cei mai buni biciclişti vor avea ocazia să îşi exerseze aici toate mişcările şi tot talentul pe care îl au, pentru că nu oricine poate să facă acest lucru.


   Această categorie de persoane este una mai specială, din punctul meu de vedere, şi vrem să le punem la dispoziţie, aici, în munte, pentru perioada de primăvară, vară, toamnă, atunci când nu se schiază, această amenajare dedicată lor. Sper să reuşim, cât mai repede posibil, să finalizăm aceste lucrări”, a declarat primarul Braşovului, George Scripcaru.

Masivul Postăvarul ar putea avea printre cele mai interesante trasee din Europa de Est

Iniţiatorul acestui proiect, Bogdan Micu, preşedintele NH Bike, a declarat că „proiectul a început în forţă în primăvara acestui an, pentru că anul trecut nu am putut lucra decât două săptămâni şi deşi a plouat foarte mult, am reuşit să facem jumătate din primul traseu. Prin legarea acestui traseu cu cel de pe Crucur, bikerii vor putea să coboare până în oraş. În acest moment lucrăm pe traseele amenajate de NH Bike şi aşteptăm cu nerăbdare ca primăria să înceapă celălalt proiect (trei trasee ce vor fi amenajate de Primăria Braşov, care sunt în faza licitaţiei de lucrări), care este mult mai mare decât acesta. Sunt convins că atunci când ambele proiecte vor fi gata, cei peste 20 de kilometri de trasee de pe acest munte vor fi printre cele mai interesante zone de bike, nu doar din România, ci chiar şi din Europa de Est. Cred acest munte va deveni, în câţiva ani, cel mai mare centru de bike din această zonă a Europei”.

Amenajările sunt făcute astfel încât „să te distrezi pe bicicletă”

Pe de altă parte, reprezentanţii firmei specializate care amenajează traseele au explicat că lucrările sunt destul de complexe, având în vedere că terenul este dificil, cu pante destul de abrupte. „Acest traseu este unul specializat, în zona de viraje amenajăm nişte supraînălţări, ca să poţi să îţi menţii viteza exact unde ai nevoie, fără să ieşi din traseu, să poţi să vii cât mai cursiv, fără zone de frânare sau accelerare, astfel încât să te simţi bine pe bicicletă. De fapt, de aceea amenajăm acest traseu, ca să te distrezi pe bicicletă, nu să te accidentezi. Acest traseu poate fi utilizat de oricine care s-a mai dat cu bicicleta pe munte, pe drumuri forestiere, oricine poate să vină pe aceste trasee”, a explicat Ion Sava, coordonatorul proiectului din partea firmei care execută lucrările.


        Potecile din Postăvarul nu vor mai fi „împărţite” de pietoni şi biciclişti

Traseele de mountain-bike din Postăvarul vor fi amenajate exclusiv pentru biciclişti, astfel că în viitor nu se vor mai repeta scenele de până acum, când bicicliştii şi cei care făceau potecile la pas aveau dispute atunci când se întâlneau pe traseu. De regulă, „pietonii” reclamau faptul că riscă să fie accidentaţi, iar bicicliştii că cei care merg pe jos le „stau în cale”, mai ales în zonele în care „pietonii” nu aveau cum să iasă repede din potecă. De altfel, potecile marcate folosite acum de pasionaţii de mountain-bike sunt omologate pentru turismul pedestru, iar după ce au început să coboare bicicliştii pe ele au început să se erodeze. O altă problemă legată de „împărţirea” traseelor este că bicicliştii care merg în grup nu anunţă întotdeauna că mai coboară cineva, aşa cum spune o „regulă nescrisă” a bikerilor.

Comentarii

Ultimă oră